Iar se lasă...
Iar se lasă peste urbe frigul,
Am să pun din nou la uşi cârligul,
Primăvara sechestrând afară,
Mugurii prind noaptea să tresară.
Mi-este dor de tine şi mă doare,
Dorul ăsta ce m-apasă tare,
Parc-aş fi pe un peron la gară,
Te aştept iubito... nu-i greşeală.
Prinde noaptea pe la colţ să umble,
Revărsând buimac-un pumn de umbre,
Eu mă pierd singur pe o alee,
Doamne cât de dor îmi e femeie...
Cu năluci împart acum paharul,
Printre frunze se va pierde anul,
Tu te-ai dus cu voaluri clocotinde,
Poţi să fii acuma pe oriunde.
Au rămas doar paşii să răspundă,
La instanţa inimii profundă,
Falimentul azi ne dă târcoale,
Cu dorinţe ce foşnesc în poale.
Ne vom duce-n polul singuratic,
Unde urşii se retrag tomnatic
Şi rămâne vulpea argintie,
Lângă dorul nostru să îţi scrie...
Mă tot pierd
Mă tot pierd, mă duc distinse domn,
Prin nestăvilitul nopții, somn
Mă visez că trec prin primăveri,
Prinse-n cerul zilelor de ieri.
Mi-a fost greu să mă desprind de noi,
De cafeaua fiartă de-amândoi,
În nestinsul foc ce da în clocot,
De iubirea ce venea în ropot.
Acum ard în patimi fără milă,
La speranțe mai întorc o filă
Și ridic privirea către cer,
Ca să mă aducă unde sper.
Te-am chemat și eu în visul sorții,
Când lăsasei vesu-n fața porții
Dar ne-am întâlnit cuprinși de-o vrajă,
Ce în noaptea albă sta de strajă.
Te aștept încă și dor îmi este,
Să-mbrăcăm iubirea în poveste,
Tu să fi un prinț iar eu o zână,
În iubirea sânului stăpână.
-->
Răspunsuri