Cuvintele mele...
Cuvintele mele, nu dor niciodată,
Amurgu-i de vină, că este cam frig,
Iar vântul prin vorbe, a prins să tot bată,
Chiar dacă tăcerea, de floare o strig.
Îţi dau prea puţinul de vorbe sărace,
Iluzii de toamnă căzute stângaci,
În noapte se plimbă năluce opace
Şi dorul ne sângeră încă-n copaci.
Din macii sălbatici culeg tot amurgul,
Cu vorbe ce încă sunt calde în zbor
Şi tu lângă mine, adăpi tainic murgul,
Când luna adoarme rotundă-n izvor.
Cu mâini transparente, obrajii mi-atingi,
Cu genele tale subţiri de mătase,
Iubirea cu lacrimi - emoţie plângi
Şi îngerii albi se duc către case.
Cuvintele pier..
Cuvintele pier prin vorbe tăioase,
Când seara se duce să sufle în vânt,
Iar fluturii-n pod tânjesc la mătase
Și demonii nopții rămân unde sunt.
În casă pustiul decorul îmbracă,
Iar rimele-n stradă, se vând cu dobânzi,
De-o viață poetul acesta încearcă,
În marea vâltoare să hrănească flămânzi.
Pe-un deget rotește dorința de viață,
Chiar dacă subțire e fusta pe ea,
De frică și frig se spală pe față,
Când îngerul nopții aproape îl vrea.
Întoarce cuvântul pe partea cealaltă,
Ducându-l să crească în cuptorul vrăjit,
Revine la mine când poema e caldă
Mă-ncântă cu versuri și-o floare de mirt.
-->
Răspunsuri