Nopţi de februarie
E încă iarnă...ninge iar murdar,
Zdrenţe de noapte cad ca o pedeapsă,
Iar carul nopţii trece funerar,
Pe gândurile noastre de acasă.
La birtul gol ce moţăie tăcut,
Cântă o cântăreaţă guturală,
Rimelul de la ochi s-a desfăcut,
Alunecând pe faţa ei cea pală.
Beţivii dorm cu coatele pe masă,
Miroase putred numai a tutun,
Ninsoarea ca un giulgiu se revarsă,
Pe casele bătrâne de pe drum.
Copacii dorm cu cearcănele albe,
Visând la primăvară disperaţi,
La păsări care trec prin ceruri calde,
Ca nişte semne de însinguraţi.
Cuvinte îngheţate poate scot,
Mă sprijin încă apucând uluci,
În cer se urcă fumul ca un mort,
Mă pierd cu tine noapte ce mă duci.
Şi ninge obosit un dans de fulgi,
Ce leagănă din şolduri plini de lene,
Tăcerile pe care le ajungi,
Au sufletul cu lacrime pe gene.
Tot cerul e ca un sicriu de plumb,
Ce îşi răstoarnă morţii fără nume,
Urme de paşi se plimbă prin porumb,
În haosul ce curge peste lume...
Clopote bat o gravă rugăciune,
Se pierde-n cerul gri ce-a sucombat,
Ne rătăcim fiinţă prin genune,
Ca îngerul ce a căzut damnat.
Trec îngerii negri
Trec îngerii negri, toamna asta iară,
Cu aripile strânse de atâta rouă
Şi-aruncă smirnă pe lumini de seară,
Să dănţuim în ardere de casă nouă.
Afară vântul se înfige-n oase,
Până ce cad frunzele aurii,
Să crească blonde fire de mătase,
În urma umbrelor de lut pustii.
Dar iată ! Cerul a-nceput să cadă,
Cu-o boltă argintie aşa de-apăsătore,
Că vântul s-a urcat la el să vadă,
Ce pradă prinde în apriga strâmtoare.
Şi din apusul fumuriu apare noaptea,
Cu adormiţii lumii noastre călători,
Treziţi de undeva de unde moartea,
Între-ntuneric şi lumină-avea cărări.
Eu în zadar aştept soarele-n sat,
La focul lui aripi să se usuce,
Văd codrii-n fum şi cimitirul răsturnat,
Iar umbre de himere fug năuce.
-->
Răspunsuri