Undeva...
Undeva poezia ta zace rămasă,
Prin caiet se plimbă timpurile vechi,
Eu credeam iubito că de vorbe-ţi pasă
Şi vom scrie versuri ca între perechi.
Dar acum e noapte tu te pierzi în vise,
Lângă focul galeş scaunul l-am pus,
Rătăcesc iubito printre lumi nescrise
Când tăceri de toamnă-n pagină s-au dus.
Pică iar o frunză, frigul o învie,
Peste drum o duce către paradis,
Numai eu ce mâine mi se-ntâmplă mie,
Soarta şi cu mine încă n-am decis.
Tu treci îngheţată cu obrajii proaspeţi
Colo-n cale-ţi iese iarăşi cineva,
Îţi zâmbeşte dulce,
-Bucuroşi de oaspeţi?
Şi-uite-aşa pătrunde el în viaţa ta.
Te văd mai departe împingând căruţul,
Ţeapănă iubirea merge-n faţă drept,
Oare-n deznădejde, cât de-adânc e puţul!
Şi pierdut prin zile, ce să mai aştept.
Uite-aşa se scrie mută melodrama,
Fericirea umblă printre noi hai-hui,
Unuia în grabă îi cârpeşte palma
Şi se-aruncă oarbă-n gâtul nu ştiu cui.
Geaba de intenţii îţi arăţi înscrisul,
Sus pe cerul negru, trec stoluri de corbi,
Una-i realitatea, altul este visul,
Printre-acestea două, noi ne ducem orbi..
Eşti nebun după mine
Eşti nebun după mine, eu ţi-o zic deschis!
Ai văzut c-am cules umbre vechi din abis
Şi mă cerţi dar visezi nopţi la rând să mă ai,
Din privirea ta caldă vrei iubire să-mi dai.
Eu sunt înger în taină şi-ţi sunt înger în vis,
Dar tu vii să mă salţi dintr-un veşnic abis,
N-ai să poţi, n-am să vreau, rana e prea adâncă,
Iar în spiritul meu, suferinţa, e-o pace de stâncă.
De ce vrei tu să guşti din nebunul copil ?!
Sau de ce scrii despre şoapte şi te faci inutil ?!
Nu-i mai bine cuvântul să aleagă tăcerea,
Dănţuind din privire să-mi culeagă durerea!
Ai ales de o viaţă să laşi şoapta în scris,
Eu alerg veşnicia cu un dor nedescris,
Când mă-ntorc să culeg, umbra ei să o salt.
Regăsesc în destine, elementul, cobalt.
Sunt minunea din visul ce viaţa-ţi trăieşte,
Despre mine ridici umeri noi în poveste
Şi mă vrei şi mă guşti, prin mulţimi de păcate,
Făcând viaţa să fie, drum cu esenţă de moarte.
Cine te crezi, băiete…
Mă duelez în vers: cu cine?
Am gânduri negre: pentru tine?!
De ce-ai venit: tu mă iubeşti?
Îmi pare rău dar:plus îmi eşti.
Mă salţi pe valul marilor dorinţe,
De îmi cutremuri veşnice credinţe,
Iubită sunt. Am paloş de izbândă.
Eu îl doresc, iar el, îţi stă la pândă.
Cine eşti tu? De unde ai venit?
Dorinţa ta rămâne, plus desăvârşit.
Ai reuşit să intri, neantul mi-l expui,
În vers de te citesc, iubito, tu îmi spui.
Neiertător cât zece, înalt până la stele,
Iubitul mă tot ceartă, zicându-mi vorbe grele,
Iar eu de supărare, te-ntreb iarăşi pe tine,
Cine te crezi, băiete, să te iubeşti cu mine?
Degeaba caut
Degeaba caut sufletul pereche
Şi trec pe lângă plopii fără soţ,
Povestea repetată este veche,
Dar să te rupi din dânsa nu mai poţi.
Azvârle plopii cu speranţe oarbe
Şi frunzele se năruie covor,
Iubirea ca o flacără mă arde,
Voi stinge focul clipelor ce mor.
Şi-am să te rog... o scurtă rugăciune,
Ce o rostesc spre tine aplecat,
Întoarce-te iubita mea la mine,
La dorul meu de unde ai plecat.
Să te iubesc poate că nu am drept,
Dar dă speranţă celui ce disperă,
Ca orice viu, eu încă te aştept,
În vechea stradă de la barieră.
Nedumerire
Te desluşesc. Perdeaua e mai veche,
Decât iubirea noastră neelucidată,
Visez cu şoapte şi vorbe la ureche,
Văzându-ţi umbra cum se-ndreaptă.
Te desluşesc prin zgomote de armă,
Prin sunet de vioară…iubind un suflet pur,
În vis sau în cămara-n care o să doarmă
Şi iarăşi simt că-n gură vorbe-mi murmur.
Te desluşesc prin geamul din fereastra,
La care-am aşteptat să văd venind,
Iubitul meu în paşi urmaţi de umbra,
Care-ţi în urmă se-ascundea tremurând.
Te desluşesc dar mintea mi-e bolnavă,
Ea poate să ascundă crunt realitatea,
Acestui vis şi vasta libertate deopotrivă,
Şi m-aş trezi doar să ascund nedumerirea.
Nedumerire
Iubirea noastră plină de-ntrebări,
De şoapte risipite la ureche,
Trecând mereu prin calde înserări,
Este de-acuma o poveste veche.
Ascult în noapte murmurul cum trece,
Cu paşi de dans ca un bătrân tangou,
Din care nimeni nu poate să plece,
Copii de stele trase-n indigou.
Te desluşesc în umbrele din pernă,
Un întuneric de lumină plâns,
Un zbor de fluturi zbatere eternă,
Într-un amurg de vorbe ce s-au stins.
Eu tremur la fereastra poleită,
Prin care îngeri cad un luminiş,
Când negura de floare e boltită
Şi tu sub gene mă priveşti furiş.
Ţi-aş săruta dorinţele pe toate
Şi gura cu miros de busuioc,
Când luminat de luna cea din noapte,
Întind spre cer aripile de foc.
Prinsă-n braţe...
Prinsă-n braţe tremurai tăcut,
Luna când azurul nopţilor despică,
Vreau pe pleoape-acuma să-ţi sărut,
Îngerii în lacrime când pică.
Te-am pierdut pe cel'lalt mal de râu,
Într-o nebuloasă de cuvinte,
Tu ziceai de mine că-s molâu,
Că nu sunt de loc un om cuminte.
Ai plecat prin umbrele-nserării,
O iubire plânsă-n paşi mărunţi,
Te priveam cu ochii disperării
Şi n-am înţeles de ce mă-nfrunţi.
Te-ai pierdut în vorba care-o sameni
Şi în clipele ce le deşiri,
Într-un rai acum sărac de oameni,
Cimitir de veştezi trandafiri.
Numai zvonuri zboară înflorite,
Pe pridvorul casei aşezând,
Dorurile tale-nchipuite,
Şi-un motan domestic dormitând.
Azi-noapte
Azi-noapte-am întâlnit iubirea,
Visa pe-un colţ de stea,
Se oglindea cu fericirea
Şi doar că nu plângea.
Azi-noapte dorurile-au ars,
Pe-un colţ de nemurire,
Dar amntirile-au rămas,
Pe-un petec de simţire.
Azi-noapte soarele mi-a prins,
Raze blonde în păr
Şi a gustat cu dinadins,
Din fiecare măr.
Azi-noapte luna mi-a vorbit,
Prin colţ de la fereastră
De teama ei, al meu iubit,
E pasăre măiastră.
Cu fiecare fugă...
Cu fiecare fugă despărţirea,
E mai amară...poate e un chin,
Când steaua îşi ascunde strălucirea,
În taina îngerilor care vin.
E paradisul nostru o ruină,
Aleargă noaptea umbre şi năluci,
Păpuşa zace oarbă în vitrină,
Zvârlind cu frunze moarte în uluci.
În acest vis cu îngeri neperechi,
Cu aripi negre parc-ar fi un zaţ,
Trec basmele cu praful lor cel vechi
Şi cu speranţe, un uitat nesaţ.
Culorile se pierd într-un exil,
De flori orbite fără de culoare,
În care plânge-un suflet de copil,
La un răspuns din iarna următoare.
Prin ploile defuncte am trecut,
Un veac cuprins doar de singurătate
Şi peste ele iată au căzut,
Brazii înalţi cu umbre-ntunecate.
Mi-e dor de ochii tăi pe înserat,
De gura ta cu buze calde, moi
Şi-aş vrea să ne-ntâlnim ca un păcat,
Pe-aceeaşi pern-a toamnei amândoi.
Cât te iubesc ! Cuvinte nu mai am,
Doar frunzele se scutură cumplit,
Pe-o ramură de timp, frunză eram
Şi-n noaptea noastră tu nu m-ai găsit...
O întrebare
Când încă nu se luminse,
Eu aşteptam să vii,
Să dăm iama prin prinoase,
Apoi a zâmbi.
Când încă aşteptam să vii,
A apărut mirarea,
Avea platforme fistichii
Şi mi-am pus întrebarea:
Mai vii tu oare sau mă laşi,
Mă laşi privind la lună !
C-aşa nu vom avea urmaşi,
Străbuni să ni se spună.
Dac-ai venit...a fost odată,
Soarele-acum răsare,
Acum privirea mea mirată,
Întreabă: Mai vii oare?
O să ne...
O să ne-mpletim ca două viţe,
Ziua şi cu noaptea care cresc,
Un amurg ce seamănă-n şuviţe,
Doar cu părul negru ce-l iubesc.
Câte patimi ne sunt interzise,
Un fular pus frigului la gură,
În tăcerea frunzelor ucise,
De această crudă aventură.
Ninge cenuşiu cu fulgi ce plâng,
Pe-acest crâng de urme dezgolite,
Stelele în inimă se strâng,
De iubiri să fie încălzite.
Te-aş iubi pe tine ca pe-o stea,
Dar să ştii că eu nu beau coniac,
Hai mai bine vino la cafea,
Să îţi dau cuvintele ce-ţi plac.
Aş veni...
Aş veni, băiete, dar eşti interzis,
Eu mesaje-ntr-una am lăsat precis.
Ce nu înţelegi! Orice dimineaţă,
Eu respect o lege. Fac un drum la piaţă.
Treburi nesfârşite, vrute şi nevrute,
Iar tu vii mereu dar mai bine du-te,
Du-te şi tu-n piaţă-n orice dimineaţă,
Poate acolo eu o să-ţi vând verdeaţă.
Oare ştii, băiete! Azi plouă în ţară,
Bani n-am de hotel şi rămân afară.
Ia lasă în barbă şir de lăcrămioare,
Şi-mi sărută mâna, când vii cu o floare.
Poate că aşa, eu n-aş mai veni,
Şi cu tine-n grabă colo m-oi iubi,
Dar gândeşte bine, e păcat de moarte,
O eternitate, pe noi ne desparte.
De va veni...
De va veni cândva sărutul,
Să-ţi spună despre toate cele,
Să ştii că umbră mi-e pământul
Şi gândul, pulbere de stele.
În frunze e-o poveste-amară,
De dragoste ne-mpărtăşită,
Vom aştepta o altă vară,
Un alt iubit sau o iubită.
Iar dacă tu rămâi cu mine,
În veşnicia ce se scurge,
Cu dorul meu te voi susţine,
Când gura roşie-o voi frânge.
Ca două stele de-a înotul,
Ne-om duce către largul zării,
Ne-om dărui încet cu totul,
Pierduţi singurătăţii mării.
De va veni
De va veni cândva sărutul,
Să-ţi spună dorurile mele,
Îmi vei vedea la viaţă lutul
Şi spiritul ce-i dus la stele.
Cu mine-am să aduc trăiri,
Din zodiile neâmpăcate,
Voi pune patos în priviri
Şi-n braţe arme neâncărcate.
De mă iubeşti şi vrei în două,
Neant de lumii să despărţim,
Din palma mea va curge rouă
Şi-ntre cuvinte neâmpărţim.
De vor veni. Vorbe şi fapte,
Printre priviri pe la fereşti,
Voi lăsa gândurile toate,
Şi te întreb:chiar mă iubeşti?
-->
Răspunsuri