Când scriu...
Când scriu nu mă mai pot opri
Şi versul curge nesfârşit,
Iubirea mea ai obosit,
Eu vreau alături doar să-mi fii.
Înnoată stelele pe sus,
Prin calea ceea de smarald,
Acolo apele curg cald,
Nu ca la noi către apus.
Şi plopii tremură mărunt,
Coroana lor zvârlită-n cer,
O pasăre mă simt că sunt
Şi uneori în lună pier.
Luceafăr aripe-mi desfac,
La pieptul meu să te cuprind
Şi cu miros de liliac,
Zburăm spre vise iar tânjind.
Lăsăm căsuţa-n rână stând,
Învăluită toată-n ierbi,
Aud cum nopţile gemând,
Trec turmele dansând de cerbi.
Eu vreau icoana ta s-o sui,
În cerul nostru înstelat,
Acolo unde raiul nu-i,
Fiindcă toţi îngerii-au plecat...
Mai obosesc..
Mai obosesc câte puţin,
Mă mai prefac, ce tu nu ştii !
Dar vine noaptea şi-mi revin,
Cu vorbe dulci prin poezii.
Mă-ntorc de fiecare dată,
Printre aleile de flori,
Că primăvara se arată,
Un cântec pe la şezători.
Miresmele de liliac,
Urcate-n soare şi în lună,
Orbul tăcerilor mă fac,
În a iubirilor cutumă.
Aştept ca cerul răsturnat,
În noi prins ca la sărbătoare,
Să se coboare peste pat,
Când obosesc şi iar mă doare..
-->
Răspunsuri