Dorul meu...
Dorul meu a murit prefăcut într-un gând,
Pe-unde trece femeia de păcat blestemând,
Iară noi vom rămâne pretutindenea sfinţi
În iubiri prefăcuţi, când copii, când părinţi.
Undeva pe o plajă noi ne stingem torid,
Răvăşiţi de cuvinte, iederi arse pe zid,
Când în braţe ţinând luna nopţilor luăm
Și pe stele de jar, mai minţim sau jurăm.
Aşteptăm într-un colţ să ne lepede ploi,
Când sprâncene de cer se încruntă la noi
Și cu paşii cei uzi vrem a umbrei femei,
Ce revarsă buimac cu vechi pumni de scântei.
Și călcăm prin noroi, printr-un ceas răguşit,
Ce desface în noi repetat asfinţit,
Lunecând în oceanul, de tăcere căprui,
Unde veacul de boală, zace-n dorul ce nu-i.
Să nu mă cerți iubite
Să nu mă cerți iubite că-n gândul meu te port,
Dar toată despărțirea eu nu o mai suport,
Alerg să te găsesc în colțul minții mele,
Apoi mă duc să zbor, am locul meu în stele.
Eu anii mei ți-i dau, să-ți fie bună seamă,
Că vreau să ne trăim, iubirea fără teamă
Și nu pierd al tău nume pe margine de drum,
Dar nu-mi lăsa iubirea să mi se facă scrum.
În zări răsar copacii, sămânța-i pleacă-n zbor,
Să nu uităm că noi, am strâns în suflet dor,
Eu azi îți cer iubire și marea împăcare,
Ca să nu mor în brațe, cu luna pe cărare.
Să nu mă cerți iubite, că azi sunt floarea ta
Petalele-mi sunt rupte dar tu nu mă uita
Ci vino din oceanul, ce ieri te-a rătăcit,
Eu te aștept la poarta : noului răsărit.
-->
Răspunsuri