Construim castele
Construim castele de nisip,
Pentru iubirea noastră trecătoare,
Cu îngeri albi ce nu mai au azi chip,
Pierzându-se ca umbre pe cărare.
Mai bate vântul, turnurile cad
Și se transformă-n pulbere uşoară,
În spuza ei dorinţele ne ard,
Pe malul marii-n fiecare seară.
Destinul îl chemăm iar la apel,
Pentru această daună comisă,
Îl condamnăm cu arma din rastel
Și pasărea va cade-n cer ucisă.
În insomnia noastră legănaţi,
Vom scrie versuri care dau în pârgă,
Pe aripe de îngeri creponați,
În infinitul nostru stând la pandă.
Ca o obsesie vom construi,
Iar metereze-n viaţa viitoare,
În care numai noi vom locui,
Cu starea noastră veşnic călătoare.
Destinul ca un val din nou ne surpă,
Speranţele se pierd în asfinţit,
Eu mă întreb peste ruine încă,
Altcineva pe ţărmuri a sosit!?
Uităm că zilele o rup la goană
Și noi suntem în crâng abandonaţi,
Într-un destin în care se destramă,
Și vom rămâne veșnic doi damnaţi.
Și fac cu tine mii de nebunii,
Mai mult în versul asta ce l-am scris,
Pierzând iubirea noastră pe hârtii
Și-n îngerul pe care l-am ucis.
Am construit castele
Am construit castele de nisip,
Într-o iubire trecătoare,
Unde doi îngeri nu au chip,
Într-un apus pierdut în zare.
A venit vântul cu-o aripă,
Pe umeri să ne bată-n seară,
Dat tu trăgeai pasiv din pipă
Și mai goleai o călimară.
Eu mă înalț din versul doi,
Ridic pretenții fără teamă,
Cer o iubire pentru noi,
Când cerul mă recheamă.
Cu voce caldă de copil,
Mă pitulesc printre dorințe
Țin pasul versului tiptil,
Și fac din nou făgăduințe.
E timpul prins de vremea caldă,
Să ne-ncălzim și noi un pic,
La brâu un înger poartă spadă
Și-n fața lui nimic nu zic.
Mi-e somn, mi-e foame și mi-e sete,
Întind o mână să te prind,
Văd umbra ta pe un perete
Și îngerul negru fugind.
-->
Răspunsuri