E cerul mort..
E cerul mort şi cenuşiu,
Albastrul lui acum s-a şters,
Cu dorul însă îţi mai scriu,
Rupând puţin din univers.
Al primăverii viu suspin,
Acuma iarăşi mi-l asum,
Din cupa cu ultramarin,
Doar păsări albe am să-ţi spun.
Mi-e dor de ochii mari ai tăi,
De visul nostru răvăşit,
Când peste noi cad flori de tei,
Cu-al lor parfum nepreţuit.
Rămâne doar un drum pustiu,
Ce-n primăveri s-a veştejit
Şi vorbele care le scriu,
Sub cerul asta ipocrit.
Cerul e mort..
Cerul e mort de-atâta-nsingurare,
Care a răsărit din amândoi,
Ne-am depărtat o clipă de visare,
Iar nopţile sunt goale de noi doi.
Data trecută zorii se-adânceau,
Lângă cuiburi stelare-n lăuzie,
Podoabele iubirii se lăsau,
În lanul auriu de pe câmpie.
Mi-e dor de noi îmbrăţişaţi,
Printre dorinţele păgâne,
Când ne simţeam abandonaţi,
Prinşi cu cătuşe în genune.
În starea asta-aşa de tristă,
Bântui pădurile de dor
Şi culeg lacrimi din batistă,
Din inimile codrilor.
De-o mai veni o primăvară,
S-o prăpădii poate de râs,
Că soarele nostru de ceară,
A ars cu lacrimi noi de plâns.
-->
Răspunsuri