Iubirea dintre noi...
Iubirea dintre noi nu este glumă,
Chiar dacă-n ea se-ascund acum tristeţi,
Iar zilele ce au venit din urmă,
Ne bântuie cu-o foame de ereţi.
Rămân în seri doar flori însângerate,
Cuvinte purtătoare de reproş,
De parcă florile sunt vinovate,
Că le-aruncăm înfuriaţi la coş.
Noaptea se pierd iar străzile în lume,
Cu tine rătăcită pe la stop,
De sus cad frunze care nu au nume
Și tremură gemând cu glas de plop.
Doar paşii mei mai numără tăcerea
Și băutura fumegă obscur,
Se-ntinde-ngălbenită-n halbe berea
Și fumul ca o ceaţă plânge-n jur.
E setea mea atât de explozivă,
O simt cum lunecă în gât cu-n nod,
Afară cineva-mparte colivă
Și dragostea e-un cântec de prohod.
Aşa murim uitaţi mereu de soartă,
Doar ramurile tremură ciudat,
La catedrală bronzu-a prins să bată,
Iubirile care s-au îngropat.
Noi ne iubim
Noi ne iubim, tristeţea e un mit,
La care alţii văd c-au renunţat,
Cad zilele cu ritmul decrepit
Şi disperarea încă a sunat.
Rămân doar flori strivite pe sub paşi
Și patimile noastre de setoşi,
Un vechi miros ce bântuie-n oraş,
Plin de botine, de pantofi, galoşi.
Noaptea le pierde prin pustietăţi,
Pe-aleile de frunze care ard,
În toamna ce azvârle cu săgeţi,
Exod al dorurilor care cad.
Tăcerile mai numărăm în gând
Şi stelele din cerul tău se duc,
Cu nopţile sălbatice plângând,
Cu umbrele drogate de sub nuc.
De-atâta sete dorul s-a uscat
Şi plânge-n lacrimi lungi de lumânări,
Mă-ntreb o clipă dacă m-ai uitat
Şi-aprind în pumni pachetul de ţigări.
Suntem pentru vecie condamnaţi,
Doar trenul trece răzuind prin gări,
Doar tu şi eu vom zace-acum uitaţi,
În haosul umplut cu întrebări.
-->
Răspunsuri