Privesc negura
din abisul timpului
locul unde curg clipele,
unde țâsnesc ca într-un descântec
zorile sângerii ,
unde visele întârzie să prindă aripi
să se înalțe,
să-și dezgolească chipul
privirilor flămânde
văd doar destinul
spart în mii de cioburi
risipite în semeții celeste,
acolo unde lujerul speranței
nu poate ajunge
luna cu zâmbet rece
aleargă printre gânduri
dezvelind cu lumina-i binefăcătoare
armoniile lumești,
veacul de cuvinte încă nescrise
și de va deschide craterele minții,
atunci se vor aprinde
aștri noi,
lumina lor va invada universul,
dorința se va cățăra pe maluri abrupte
doar, doar
va vedea răsăritul,
reînoirea clipei
de ieri, de azi și de mâine.
Răspunsuri
va multumesc mult...
văd doar destinul
spart în mii de cioburi
risipite în semeții celeste,
acolo unde lujerul speranței
nu poate ajunge
luna cu zâmbet rece
frumos suflet...gând nepreţuit.....Mulţumim!
multumesc Anca....
cu drag...
acolo unde lujerul speranței
nu poate ajunge
luna cu zâmbet rece
aleargă printre gânduri
dezvelind cu lumina-i binefăcătoare
armoniile lumești, Metafore deosebite!
va multumesc...ma simt onorata...