și am să pun...
și am să-mi pun soarta pe masă
tăiați din dânsa cât veți vrea
aleargă nopțile prin casă
și frig e la fereastra mea
că te sărut cui îi mai pasă
mi-e dor de tine nesfârșit
miresme florile își lasă
în purgatoriul regăsit
departe umbra face semne
să o urmăm pe drumu șui
să rătăcim prin vechi probleme
și-n visul mort al nu știu cui
eu totuși rătăcit prin tine
în umbra ta să mă găsesc
când nopțile de doruri pline
cu tine visul îl plătesc
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Răspunsuri