imensitate...
imensitate, totul e imensitate
prin care noi fugim la adăpost
ca să comitem uneori păcate
în zilele păgâne și de post
să ne iubim ca fluturii ce zboară
și osteniți se-așează pe bujori
când luna albă spune că e seară
și-n ceruri noaptea nu mai poți să zbori
să ne sorbim cuvintele pe gură
cu caldul lor de irosit prinos
când Făt Frumos din taina ta te fură
și îți sărută pleoapele duios
ruguri se-aprind în urmele spontane
iubirile mai ard fără cuvânt
de parcă toate sunt acum canoane
prin care el se duce ca un sfânt
imensitatea iată ne-ndoiește
atâtea stele sunt să le cuprinzi
dar tu te uiți acum Dumnezeiește
și mă așezi la piept cu ochii blânzi...
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
„imensitate, totul e imensitate/prin care noi fugim la adăpost” , da ...o sugerată angoasă, în rest prozodie cuminte ,pînă la un fior
„ruguri se-aprind în urmele spontane
iubirile mai ard fără cuvânt „
ca apoi cinic ”imensitatea iată ne-ndoiește” dar finalul mie mi se pare ratat oricum altcineva poate îl preferă și apoi eu la prozodie mă simt încurcat oricum la versificație sunt mai nepriceput ca dv. ca și la critica privind poeții eu în general despre poeți am o părere opacă de prozator.acestea fiind zise :
La Mulți Ani !