de Elisabeta Branoiu
Sub raza sfantă a Chipului Tău, Doamne
Imi plec genuchii şi fruntea mea natangă
Cu pletele incărunţite, ce numară mai multe toamne
Şi trupu-npovătat, ce-i gata să se frangă!
In ruga mea Stăpâne, indurare iţi cerşesc.
Să- mi mai laşi să curgă, al meu izvor al vieţii,
Din vâltoarea fărdelegilor, acum să mă opresc
Şi să m- ajuţi să-ncătuşe păcatul morţii.
Te rog…ispitele, să nu-mi mai tulbure izvorul
Cu rana suferinţei, cu truda inlăcrimată,
In negura adâncului, mi-au zăvorat dorul,
In umbra morţii negre cu giulgiu-nfăşurată
Ce năluciri nefaste, imi schimbă al vieţii sens ?
Ce intunecime, vrea să-mi curme zarea?
Cu minciuni şi vorbe goale mă ademenesc,
Vor să-mi ia Cuvântul, vor să-mi schimbe Calea!...
Prin Valea Trecerii zoresc, cu pofta lor nefastă
I-aud cum in hârjoană, din depărtări vuiesc
Aceste duhuri rele, sparg bolta albastră,
Râvnind truditu-mi suflet, in juru-mi dănţuiesc.
O!... Doamne, zâmbetul mi-e inchis in patima durerii!
Visul neimplinit, ca intr-o ruină... geme!
Liniştea-i ascunsă in salasul mut al urii!
Dreptatea- mi sugrumată, mustrata de blesteme!
Dar, nu m-au biruit Stapane...Ce-mi cer judecătorii?
Să-mi vând credinţa şi mintea inţeleaptă?
Si ce vor ei să-mi deie in schimbul "lepădării?!"
O fericire pământeană? Ooo!... nu Stăpâne iartă!
Câtă durere inchide-n ea "iubirea"
Şi câte lacrimi triste, ascunde sufletul
Aceluia ce impărtăşeşte nemurirea
Cum a scris in Sfanta Carte, "Duhul".
Poate... sunt ultimele mele şoapte!
Din lumea sumbră ce mă osândeşte
Poate... cândva, voi cobori in neagra noapte
Acolo, unde, firul vieţii se opreşte.
Dar, m voi lupta din răsputeri, cu valul vieţii
Să fiu cu Tine părtaş la "nemurire"
S-aştept cu dor "venirea dimineţii"
Când vei venii pe cer, cu atâta "slavă şi mărire"
Doar Tu ai spus că la acestea suntem, jos, aici, lăsaţi:
"Necazuri şi ispite veţi avea in lume!
V-am spus aceste lucruri, dar nu vă intristaţi
Că nu peste mult timp, va voi lua la Mine!"
Dar, iată, zorii vin, furtuna v-a inceta!
Corabia vieţii o indrumă un Heruvim
In zori apare... Soarele, EL,"Mirele" aşteptat!
Ierusalime dulce, o... cât de mult te iubim!
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Un poem încărcat cu trăirile unui suflet trecător prin toate ispitele vieţii... Fiecare le face faţă cum poate, cum ştie, cum vrea să mai înveţe... Minunate versuri, dragă Elisabeta! Felicitări! Cu iubire şi preţuire, Valerica
Este foarte adevarat "trăirile unui suflet trecător, infrunta mari ispite in viata"... si e greu sa le faci fata, fiindca uneori iti zici" acum daca ar mai fi sa ma mai nasc odata, as sti cum sa-mi fac o viata mai usoara!" Dar e o inselare, ca te agreseaza altele si mai mari. Din asfel de obstacole am scapat vie si nevatamata numai cu ajutorul Celui de sus. Fie ca viata urmasilor nostri sa decurga mai frumoasa, cu un viitor mai fericit! Doamne ajuta!
Statutul poeziei mi-a inspirat exprimarea...Elisabeta
! Cu multa prietenie si dragoste!
Atat de cald, plin de iubire si credinta este poemul dv, stimata Elisbeta Branoiu! Impresionant! Va felicit!
Stimata Doamna Camelia, ma obligati sa rup prietenia?... si sa ma adresez si eu la persoana a treia, (plural)?... Te rog, fi mai aproape de sufletul meu ca pana acum. Te iubesc si iti doresc multe multumiri! Ma bucur nespus ca ti-a placut. O incurajare e binevenita oricui. Toate cele bune si numai bucurii si succese, si la toti cei dragi, Doamne ajuta!
Multumiri si respectele de onoare pentru prezentele Domniilor Voastre, pe peretele meu! Binecuvantari!
E o plăcere să vă citesc, doamnă!