Calc pe scoicile uitate
de albastrele refluxuri
prin a mea singurătate,
să fac viselor: recursuri.
Vânturile nu îmi iartă
părul, nici plajei – nisipul;
spre clepsidra ta mă poartă
şi curge în mine: timpul
cu-amintirile ce-ncearcă
a-nflori uitarea, iar.
Zarea-i goală; nici o barcă.
Stau sub pomul solitar
şi chem doru-nalt de apă
să-i adune valurile,
canionul ce mi-l sapă
tristeţea şi gândurile.
Când amurgu-ncepe-a plânge
peste marea translucidă,
zâmbesc sevei cu-al meu sânge.
Nebunie, sunt lucidă!
Nu vreau albul de spital.
Vreau doar clapele de spume,
partitura de coral,
să cânt nopţii al tău nume;
s-ajungă ecou-n stele
- de talazuri- oglindite.
În mine să cazi cu ele
din eternităţi iubite.
Rătăcind şi cătând farul,
n-asculta sirene-n van.
Pe ţărm suntem: felinarul,
liedul, eu şi un pian...
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Sublimă poezie! Versuri emoţionante care mi-au produs fiori!
Frumos poem