un cerc plin de cuvinte
cu sâmbure copt
o migdală aruncată la întâmplare
pocneau deseori scheletele unui trup diform
vântul strângea firele de nisip
în rotundul nopţii
când femeile frumoase plămădeau aluatul
bărbaţii tăiau pădurile
copiii ardeau visele
râul susura domol
maşina se defectase şi fabrica mlaştini
gropi între suflete
arunca în văzduhul necredinţei îndoiala
oamenii se împiedicau de verde şi albastru
urlau ca lupii când galbenul exploda printre nori
în dimineţile următoare se vărsa pământ peste case
le-a îngropat viteza vântului
-->
Răspunsuri
Las un semn admirativ de citire deşi poezia modernă nu e domeniul meu forte.
Scumpa doamna, va multumesc!
Oamenii se împiedicau în verde şi albastru...ai un mare talent...acela de a vizualiza...prin cuvinte.Îmi aduci aminte de o mai veche prietenă.
Va multumesc! Chiar am un poem interesant despre un vechi prieten pe care l/am postat mai demult pe un alt site si il voi posta si aici.
Un poem cu o rezonanţă deosebită
Va multumesc, pentru frumoasele imagini!