MIEZ DE ARDERE
Ninge cu umbre în stradă,
Pentru cine vrea să vadă,
Ninge fără gălăgii,
Pentru-o mână de copii.
Iar se lasă bântuită
Moara neagră, adormită,
Scoţând sunete bizare,
De răsună peste zare.
Dar se-ntorc de peste zări,
În a dragostei cântări,
Zece îngeri luminaţi,
La copiii minunați.
Ramuri curg ca o zăpadă,
Peste umbrele din stradă,
În ninsori se vede scrum,
Miez de ardere şi fum.
APUSUL
Se lasă înserarea,
Și scutură-ntristarea,
Fiinţele-s uimite,
De zilele grăbite.
Parfum de tei în zbor,
E gala din fior,
Timpul este oglindă,
A anilor din tindă.
Apusul lasă-n zare
O noapte călătoare,
Pe cer stele mirate
Și gânduri deşteptate.
Pământul se coboară,
Primește și separă
Oameni ce pier în zare
Ca stele căzătoare.
Trag linie şi spun,
Apusul este bun,
E graniţa din zare,
A zilei viitoare.
VIAŢA-I BUNĂ
Poate vreți și voi să știți,
O pisică fără dinţi,
Sau vre-un motan încălţat,
Ori vreun câine deochiat.
Dar nu ştiţi cum arde focul,
În cazanul său Norocul,
Cum ghiceşte vrăjitoarea,
Ori cum izvorăşte marea.
Însă ştiţi că viaţa-i bună,
Fie soare sau furtună,
Iar când bate vântu-n cer,
E mirare, nu-i mister.
ŞI EU M-AM LEGĂNAT
Toamna arde-n buzunare
Şi se trece legănat,
Frunza-i pică pe cărare,
Peste un pantof purtat.
Ieri şi eu m-am legănat.
Azi mai mult ca niciodată,
M-am tot rătăcit în pat,
Vara asta dezmierdată.
Trupul umblă după vreme,
Coase pieptul mofturos,
Ceaţa timpului devreme,
Are chip de vară-ntors.
LA O NUNTA CALATOARE
Trimit gândul la plimbare,
La o nuntă călătoare,
Prind de cot un călăreț
Și privesc cu ochi semeț.
Trec de dealuri şi izvoare,
Prind un munte de picioare
Și cu ele îndrăznesc,
Să urc drumu-mpărătesc.
Trei mirese, trei crăiese,
Dintre nopţi si zile-alese,
Vin să mă bată cu vântul,
De-mi cutremură tot gândul.
Destinse stătuse-n zare,
Visând prima sărbătoare,
Ca pe rochia de mireasă,
Cu aripi de preoteasă.
Dar s-a luminat tot cerul
Și s-a dezvelit misterul,
Peste zi s-a trezit marea,
Spulberând în ceruri zarea.
Călător mi-a plecat gândul
Și-a rămas în lut cuvântul,
Soarele strălucitor
Mi-a trimis mire - un dor.
SOARELE…
Soarele-n primăveri,
E dragostea-n dureri,
El bate-n mângâiere,
Speranţă şi putere.
Eu îi trimit nuntaşii,
Să-i însoţească paşii,
La nuntă şi botez,
Iubirea cercetez.
Din zori aştept visarea,
Credinţa şi-ncercarea,
Nevoia de iubire
Şi cartea cu psaltire.
Azi fac un mic popas,
Pe la iconostas
Fac rugi aprise-n dor,
La Tatăl creator.
Aştept să-mi dăltuiască,
Răsplata părintească,
Să mă retrag cântând,
Pe aripi noi de vânt.
AZI VISUL MEU
Azi visul meu e cântec,
Iar soarele-l colindă,
Plecase din descântec,
Dar s-a oprit la pândă.
Pe ţărmul nud al mării,
O pasăre măiastră
Şi stele infinite,
Mi-aşează ca-n fereastră.
Vine din depărtări
Şi se opreşte-n zare,
O haină de culori,
Mi-aşează pe visare.
Eu îmi ridic privirea,
Cu lacrimi în batiste
Şi îmi cobor durerea,
Prin norii ploii triste.
Cu stele la fereastră,
M-aşez cu visu-n gând,
Îl las să se cinstească,
Cu cele mai arzând.
Pe inimă, pe suflet
Şi-n vis pe veşnicie,
Pe arborii din stradă,
Cu blânda poezie.
PLĂCEREA
Îmi place toamna,
Toamna, florilor din glastre,
Când muguri copţi,
Croiesc destine.
Când noaptea,
Se coboară dintre astre,
Pe amintiri, în roiuri,
Roiuri, pereline.
Îmi place iarna, cerul,
Cerul nopţii să îl privesc,
Când vreascurile-n sobă,
Fumul pe hornuri scoate.
Şi florile de gheaţă
Când ziua îmi zâmbesc
De lasă lacrimi,
Lacrimi pe ochiul meu de viaţă.
Îmi place picătura,
De ploi în toamna rece,
Ce îmi răsare-ntr-una,
De dor în toiul minţii.
Şi razele de soare,
Când ard şi ziua trece,
Când arborii tăiaţi,
Din vânt îţi vâră dinţii.
IZVORUL NOPŢII
Izvorul nopţii, nesfârşit,
Cerea în dar iubirea,
Albastrului nemărginit,
Să-i piardă nemurirea.
Împins de serile în taină,
Cânta printre cărări,
Pierdut printre cordonul sferic,
Visa la desfătări.
În horă la o nuntă depănată,
Dansau iubiri călcând chemări
Şi despleteau priviri crescute,
În cântec şi aşteptări.
Izvorul nopţilor culcase
Izvoare de simţire,
Şi-n drumul lui necontenit,
Cresta o amintire.
HAINA DE SIMŢIRI
Te creionez în prag de seară,
Îmi pari ca un amurg de vis,
Din gene curge-o primăvară,
Crestând doi muguri de cais.
Dar din cazanele umplute,
Căzute lâng-un vechi tropar,
Adun cuvintele stropite,
Prinse-n colindul inelar.
Pe umbra ta mai creionez,
Penumbra gurilor de patimi
Şi-n zorii primăverii decorez,
Păduri de dor curat şi paltini.
Lumini şi umbră-ntre altare,
Pe amintiri strânse-n năvod,
Cununa-n în parcuri solitare
În haina de simţiri o văd.
PRIVEŞTE
Priveşte! Priveşte atent fără teamă!
Nu! Nu este ceaţă e doar o lumină,
Ea-n minte te vrea inocent.
Priveşte ca mine, priveşte atent!
Priveşte la munţii aceia !
Tu mergi peste ei,
Atinge-le vârful,
Priveşte cu gândul fugar.
Ce armonie te-mbie!
Of! Cum natura mai ştie,
Să-ţi facă paşi,
Ondulati printre ierburi şi spini.
Priveşte, vântul respiră,
Printre copaci fără haină,
Spune-mi că eşti acolo,
Și-mi aduci alinare.
Priveşte stâncile căzute departe,
Tu, lasă-ţi deoparte şi teama şi mila
Şi dute să le aşezi ca pe-un puzzle,
Să poată să stea la fel ca-nainte.
Priveşte, priveşte iarbă aceia,
Vai ! Cum se topeşte la soare!
Ascultă cum scârţie sub picioare
Şi nu cere niciun fel de scăpare.
VIAŢA E…
Viaţa e curat mister,
Cu priviri copleşitoare,
Dar cu-o mână înspre cer,
Saltă zâmbete amare.
Umbra rară peste zile,
Face totul mai senin,
Noaptea cerul plin de stele,
Fierbe clopote în chin.
Mă-nchin fără putere,
Cerul umblă în destin
Lasă vorbă la vedere,
Că doar lui îi aparţin.
Pământeana mea fiinţă,
Praf şi pulbere se face,
Dar eu azi am în credinţa,
Că tot cerul mă întoarce.
NU MĂ-NTREBA
Nu mă-ntreba suflet plecat
Când umblu noaptea repetat
Prin amintirile rămase
Ce poartă sate fară case,
Tu nu mă întreba nici cum,
Din focul meu nu iese fum,
Sau cum dezleg un gând de om
Ori aripa crescută-n pom.
Că de mă-ntrebi îţi voi răspunde:
Inima-n pieptul meu ascunde,
Secretul minţii şi puterea,
De-a rezona cu mângâierea.
Pe arderi cu bătăi de drum,
Îţi voi răspunde şi eu cum,
Din anotimp am strâns comori
Şi farmecul din mii de stări.
Preadus, absent sau indolent,
Astăzi îţi cer să fii prezent,
Să vezi cum arborez destinul
Şi mâine unde-mi îngrop chinul.
COPIL AM FOST ŞI EU
Pe când copil am fost şi eu,
M-am tot rugat la Dumnezeu,
Din mine să facă om mare,
Să calc tot greul în picioare.
Şi-odată mare m-am făcut,
În braţe rolul mi-a căzut,
Iar Domnul Sfânt mă tot ajută,
Să car povara mult cerută.
Şi-am pus pe mine port nebun,
Îl port şi-n paşte şi-n crăciun,
Dar un somn dulce mă-nfioară,
Când văd cum anii vieţii zboară.
Absurd, abject şi ticălos,
M-a săgetat durerea pan'la os,
Firescul vieţii mele-ngălbenite,
Mi-ndeplinise vechea rugăminte.
FĂ DOAMNE…
Fă Doamne Sfinte o minune,
Ca toate să-ncapă în ea,
Iar oameni ce vor să se-adune,
Să uite că viața e grea.
Fă Doamne bogată să fie
Şi viaţa şi inima lor,
La fel cum e viţa de vie
Sau cum e durerea din dor.
Fă Doamne să vină acasă,
Copii la părinţi, părinţii la copii,
Şi viaţa să fie frumoasă,
Oricând sau oriunde vor fi.
Fă Doamne copiii să spună,
Iubirea e-n sufletul meu,
Copiii şi părinţi să rămână,
Uniţi cu Tine mereu.
RECURS
Recurs să-i faceţi voi la viaţă,
Când va lovi direct în faţă,
Căci vă ia dreptul la iubire
Şi-o face făr’să dea de ştire.
Recurs pe aripi care tac,
Chiar dacă zborul nu şi-l fac,
Să-i cereţi drepturile-n faţă,
Să le brodeze cu speranţă.
Recurs, recurs, pe negândite,
Ca să vă ducă înainte,
Să zică ea de orice om,
Că nu-i ca frunza dintr-un pom.
Că însăşi pomul este viaţă,
El naşte muguri de speranţă,
Speranţa vieţii de-a trăi,
De-a înverzi şi-a-ngălbeni.
Căzută la pământ e frunza,
Dar peste om ea trage pânza,
Omul e una cu pământul,
Iar peste frunză bate vântul.
Recurs să-i faceţi să vă spună,
De ce lovind ne e stăpână !
Ba mai târziu mai sfidător..
Trage de piedici la zăvor.
AMINTIRI DIN VIS
Amintiri din vis rătăcite în straiele nopţii,
În bucăţele, frânturi sau fărâme,
Speranţele-n mine mă dor, da, mă dor,
Nu vreau uitarea, ştiţi bine.
Veniţi aici, sunt cuminte acum,
Aş vrea să-mi staţi pe retină, uitate.
Amorţeala, gravă îmi pare.
Spuneţi-mi.
Unde să caut?
Evaziunea, în noapte mă pierde,
Mă pierde la număr.
Din visul pierdut, pe clipa tăcută,
Veniţi,
Lumina e-n zori.
Aş vrea să trăiesc, etern şi firesc,
Să pierd aventura cu noaptea,
Noaptea căzută în beznă prin şoapte,
Purtată pe braţele moarte.
Amurgul nimic să nu-mi ceară,
În spirit, un gând să-mi apară,
Curând în noapte, departe să fiu,
În braţele visului, visului viu.
ÎNTOARCEREA IUBIRII
Înmărmuriţi de-atâta suferinţă,
Cernită pe cărări spre infinit,
Doi îngeri vin de dimineață,
Să-ntoarcă lumii, harul de iubit.
Cu dus-întors, iubirea să atingă,
Pe oricine se lasă aşteptat,
Văpaia din durere să se stingă,
Vântul să zvinte rănile îndat’ .
Luna pe pe cărări să bată-n poartă
În clipe adormite de trecut,
Iubirea peste timp să poată,
Să-nobileze sentimentul prefăcut.
ALBASTRUL INFINIT
Albastrul infinit al cerului căzut,
Pătează din culoarea de veşnic absolut,
Căderea renăscută, profanul dus şi-adus,
Aduce iar aminte de jertfa lui Iisus.
Nuanţa de culori pe ceruri ce se-arată,
Gândirea-n libertate a omului o poartă,
Și pierde-n deznădejde-atâtea săbi,
Cum marea-n pieptul ei pierde corăbi.
Arcade pretutindeni ne desenează cerul,
Se scutură-n trecut şi-n viitor eterul,
Renaşterea o face în cerul mai de sus,
Acolo und-aşteaptă preaveşnicul Iisus.
Stihii, colibe, hărţi şi porţi uitate,
Se pierd în infinitul albastrelor visate
Şi se arată gânduri cu sete de apus,
Pentru a doua Sa venire a lui Iisus.
AMITIRILE-N CULORI
Oameni, munţi câmpii,izvoare
Flori de dor şi lacrămioare,
Cresc răpuse de trăiri,
Printre vechile iubiri.
Amintirile-n culori,
Îşi trec oamenii prin flori,
Câmpul, marea mea de foc,
Urcă munţii cu noroc.
Văd trăiri în tot şi-n toate
Şi-n fiinţe minuate,
Aventuri în drum de zori,
Împliniri în sărbători.
NATURA CÂNTĂ
Natură cântă , şuieră şi dansează
Şi scutură prin ploaie azi destinul,
Îi scoate ochiul de-l înlăcrimează
Şi infinit îi prelungeşte chinul.
Ascultă frunzele pe-o lacrimă de dor,
Şi trec peste o mare pescăruşii,
În cântul lor îşi duc al vieţii zbor,
Să poposească, la cer în pragul uşii.
Şi fâlfăie în zare aripi de rândunele,
Ce îşi aşteaptă rândul la ferestre,
În şoaptă se aud cântări de cucuvele,
Destinul se deşteaptă căzut de la putere.
Se macină în gânduri pe câmpii,
Se scutură prin ploaie de necaz
Şi îşi clăteşte ochii adormirii,
Lăsând să curgă lin, durerea pe obraz.
-->
Răspunsuri