miroase a toamnă / poezie pentru Miloska
miroase a toamnă și totul e trist
se scutură frunza și ploile curg
de parcă pe cruce e pus un alt crist
să sângere ziua să plângă-n amurg
Iar Mila sub pleoape se plimbă în vis
Poteca uscată o duce oriunde
Pământul e galben, acest paradis
cu frigul subțire în carne pătrunde
cafeaua e gata, hai vino să bei
în aer aud o nălucă de glas
și balta aruncă spre cer cu scântei
cu frunze rotunde ca fundul de ceas
sărutul furat e un dor apăsat
de buzele lacome care mă vor
sus cerul pustiu e de fluturi lăsat
orgie de toamnă plângând în pridvor
din pleoapele grele dorințe mai cad
speranțe lichide fiori ce mă-mpușcă
în cetina verde doar stelele ard
și câinele nopții se-agită în cușcă.
te las... este ziuă...pe unde te duci?
rămâne în urmă senzația moartă
acolo pe stradă zăresc prin uluci
mașina scrobită, un murg ce te-așteaptă...
Răspunsuri