N-ai mai venit...
N-ai mai venit la mine niciodată
Prin dorul meu n-ai mai dorit să treci
Privirea ta acum e înghețată
Și mâinile-s ca niște sloiuri reci
Între noi doi curg valuri de ninsoare
În iarna noastră nu e nici un vad
Doar stelele în noaptea călătoare
Mai pâlpâie-n dorințele ce ard
Ninge pe noi, aproape dușmănește
Stau visele chircite pe la uși
Și inima în piept adânc bolește
Prin viscolul amarnic de cenuși
Se scutură copacii toți de floare
Zăpezile surpându-le-n nămeți
Mă las pierdut , un suflet ca oricare
Înconjurat de-aceeași albi pereți
Poate pe undeva e primăvară
O primavar-a celor ce-au pierdut
Ca în tăcerea vorbelor să moară
În viscolul de flori care-a căzut
Și totuși mai îmi amintesc de tine
De-acel sărut ce nu l-am mai schimbat
E prea târziu, iubita nu mai vine
Iar secolul se stinge înghețat
-->
Răspunsuri
... şi regret şi nostalgii şi imagini artistice deosebite.... un poem delicat.