ne înalţăm spre bolta cristalină
precum cedrii Siberiei în lumină
purtând cu cinste un măreţ destin,
mirajul viţii în iubire...şi mult chin.
mă-ntreb mereu şi mă frământ, de ce-n a omului structură
culegem des atâtea doruri, iubiri, dureri şi-atâta ură,
cu o conştiinţa imatură?
lumină-avem în suflet, alunecăm pe nori
venind din pacea densă, ei par iscoditori…
orice apare-acum, de-i soare ori furtună,
soarta ne-ncearcă-ades, noi cete-ncet s-adună,
sfârşi-vom pribegia…dar suntem împreună.
iubirea ca şi ura, par umbre dese-n ceaţă
ele se înmulţesc, ca roua-n dimineaţă
pacea ne este scurtă, speranţele-s doar scrum,
roiesc iluziile în viaţă, suntem precum un fum…
mătănii numărate pe o aţă...
îngeri divini stăm printre fluturi, pudraţi cu praf din începuturi…
trăind...luptăm şi ne uităm cărarea
înaintând în pas de melc, găsim însingurarea…
sufletul zace-n dor, în inimă e har
ne naştem iar şi iar, uniti cu-acelaşi dar,
poteca se aşterne, în capăt are far
cu toţii aşteptăm să punem capăt iar
ultimei vieţi în zbucium, cu inimi de hoinar…
-->
Răspunsuri
Frumoase versuri Patricia
Extraordinar poem al devenirii şi evoluţiei noastre, în scurta şedere aici, până la un nou început...
Felicitări din toată inima, dragă Patricia!
Cu prietenie şi sinceră admiraţie, Valerica