ninge verde
se desface poemul
de bună voie
în cuvinte
ţinându-se de mâini
îngenunchează
cu începutul spre răsărit
în ruga lor cheamă literele
aruncate
uitate
nerostite
copacii şi-au lăsat inimile deschise
gata să le adopte
hrănite cu dulceaţa trimisă
de pământ
adorm legănate
de frunza nenăscută încă
în vis îmi cer
să închei rugăciunea
peste tăceri şi umbre
cade în miez de primăvară
ultima zăpadă
este verde
-->
Răspunsuri
Un poem minunat...Felicitări!
Ce imagine frumoasa! Multumesc mult, d-le Ioan Muntean!
Multumesc, d-na Mihaela! Ma bucura mult cuvintele d-voastra!
