Nu înţeleg această fugă către depărtări
de unde pescăruşul se întoarce cu aripa frântă
şi cu roua dezamăgirii în cioc.
Obosit,
se lasă scăldat de valurile neputincioase ale mării,
ghiocul cântă “Jacardana” într-un amurg
ce căpătase culoarea renunţării.
Nu înţeleg nici dorinţa, neputincioasă, de a da sens existenţei
de a căuta şi nu a descoperi,
de a întreba şi de a nu i se răspunde,
de a dori să fie ceea ce ar trebui,
dar nu se poate
Sunt o nepricepută!, îmi spun, mereu
caut emoţie esteică în versuri banale
în care motocicleta se iubeşte cu bicicleta
şi telefonul mişună de viermi ce macină talentul presupusului poet,
iar prezentul e scris de Nebunul ce-l invocă pe “Doamne fereşte”,
conştient că “ne omoară fiindcă ne iubeşte,
când ne e foame deseneaza peşte”
Ce e poezia? Întreabă Nebunul ce are hectare,
şi fabirici, şi curci, şi salam de vânzare,
întreabă golanul din Piaţa Unirii care înjură sub formă de rime,
şi pe ţiganul ce vinde seminţe, scuipând din când în când sinonime
Nu plânge, POEZIE!, lasă nebunii să se creadă poeţi
pă pământul făgăduinţei nu mai e loc de blestem.
-->
Răspunsuri