își plânge el iubita în miez de noapte
și visele-și alungă tot atuncea
pe țărmul existenței sale
nu-i nici curmal nici palmier nici umbră
lumina lunii îl învăluie în miez de noapte
din toate părțile ca o metaforă adâncă
deschise-s porțile el stă în prag
și nici nu intră nici nu se-ntoarce nici nu cântă
se acoperă cu pagini în miez de noapte
și tremură un demon e pe cale să-l ajungă
așterne tușul el întoarce foaia
și scrie și se-nvârte și nu uită
-->
Răspunsuri