Tu ești iubirea mea
Tu ești iubirea mea dintâi,
Ai fost mereu și-așa rămâi,
O carte scriu și încă una,
Acolo rătăcesc întruna.
Sunt poate ce vor toți să fiu
Sau nici eu parcă nu mai știu
Dar sunt din cer pân-la pământ
Iubirea ce o porți în gând.
Te simt aici în pieptul meu
Ca pe copilul trist mereu,
Îți dau arvună mii de versuri
Și pacea mea din universuri.
Ca să ne-armonizăm o clipă,
Să fiu din nou a ta aripă
Ce te purta ieri prin poeme
Lăsând iubirea-n mii de teme.
Iar pe destinul nostru-aș vrea
Să ardem fiecare stea
Cu dorul pieptului rănit
În frigul care ne-a jerfit.
Ca pașii clipei spre vecie
Să ne păstreze-n armonie
Iubirea să ne-o lase pură
Pe-acest tărâm de aventură.
Azi
Azi mă lovesc copacii toți
Cu ramurile pe obraz,
Mă-ntreb iubite dacă poți
Să îndulcești al meu necaz.
Mi-e dor de tine și de noi,
Când florile se scutură din vis,
E mai și parcă amândoi,
Ne rătăcim ca floarea de cais.
Iar ud cu lacrimi înodate,
Iubirea care a secat
Și văd la vatră adunate
Ramuri ce-n pieptul vieții bat…
Nebun de dor să vii curând
Cu patimile prinse-n piept
Că-n versul vieții rând de rând
Poeta cânt-al său poet.
Mi-e teamă cerul ăsta tot
Să îl păstrez doar pentru mine
Însă cu versul eu socot
Că-i fac o punte către tine.
Iar ne trezim răpuși de dor,
În clipele când norii plâng,
Dar cerul nostru-i trecător
Se odihnește noaptea-n crâng.
Frumosul meu, iubite drag!
Mi-e inima prea rătăcită
De-acasă mi-a plecat din prag
În lumea ta de vis umbrită.
Voi zăbovi pe căi cu stele
În Căi Lactee adormite
Și-n gardul nostru de nuiele
Voi sprijini versul fierbinte.
Nu mai contează clipa sorții
Tu ești iubirea ce o caut,
Azi risipesc neghina morții
Și cânt cu îngerii la flaut.
Un cer de doruri
E lumea asta floare rară
În universurile toate,
Ca o iubire dulce-amară
Prinsă-n dureri nemăsurate.
E răstignirea-n cerul morții
Cu aripi prinse în necaz,
Ce leagănă în fața sorții
Lacrima nopții pe obraz.
Nedumerirea o ajunge
Când coastele îi rupe nervul
Iar glasul cerului o plânge
Pe soclul vieții precum servul.
Nedefinite raze-n burg,
Răsar în dimineți târzii,
Peste apusul ce-l parcurg
Cu mii de acte-n poezii.
E lumea asta ca o floare
Într-un pastel nedeslușit
Unde natura ca un soare
Arde prin ochiul dezvelit.
Dar noi și valurile mării,,
Cântăm iar versuri în duet
Și ardem în puterea verii
Un cer de doruri în secret.
Cu noi, ei, cântă veșnicia,
Cu versuri scrise în duet
Strecoară-n inimi armonia,
Între poetă și poet.
-->
Răspunsuri