Pământul nu e casa noastră
E doar planeta cea măiastră,
Materia-aici vrea să se-adune
Într-un târziu...se descompune…
Pământul? E teatrul de viaţă,
Şi locul ales unde se-nvaţă,
Venim de departe, aici am crescut,
Trăind între oameni, păcate-am făcut…
Iluzie e totul, dar noi nu vedem
E doar realitatea, pe care-o creem
Şi timpul aleargă spre sfânta genune
Planeta se înalţă în altă dimensiune…
Aici traieşte omul, trezit este din tină
Nu este-o întâmplare şi n-are nici o vină
C-a fost ales pe viaţă
Să răspândească-a lui lumină…
Noi vom avea un ultim pas
Pe care-l facem fiecare,
Şi nu-l vom face la-ntâmplare,
Ci doar...de unde am rămas...
De vom ajunge-ACASĂ pregătiţi
Ca turma ce se duce către ape...
De-acum eu simt cum mă voi îneca,
În apa izvorâtă de sub pleoape…
-->
Răspunsuri
De-acum eu simt cum mă voi îneca,
În apa izvorâtă de sub pleoape… Nu trebuie să te îneci în lacrimi niciodată, Patricia. Felicitări pentru poezie!
Foarte frumos, Patricia, este realitatea noastră şi a casei noastre, "Planeta Măiastră".
Felicitări!