Ploaia n-a-nceput, ochii-au aţipit,
Stau în aşteptare pe câmpu-nflorit…
Vântu-ncet presară şoapte de iubire,
Doruri răscolite vin la întâlnire…
Aştrii dau bineţe, triluri îngereşti,
Plâng de bucurie cetele cereşti...
Noi suntem sămânţa aruncată-n vânt,
Dar, e viaţa noastră! sfântă pe Pământ...
Ploaia a-nceput şi sunt visătoare
Stropii îţi sarută paşii-n aşteptare
Frământări de buze şi ochi albăstrii,
Vântul ne adie cu nori cenuşii...
Norul e deasupra, picaturi se strâng
Se deschide bolta de cer pe pământ,
Tu grăbit-ai pasul, câmpul s-a udat
Şuvoaie de ape, iubiri au brăzdat...
Te-ai oprit la mine, în poiana verde
Iarba ne mângâie, pădurea ne pierde,
Sufletul ne cânta şi ne-mbată fiinţa
Inima ne creşte, înflorind dorinţa...
Iubirea se-ncarcă cu-a noastră văpaie
Valsul nemuririi îl dansăm în ploaie...
Dragostea inundă în amor păşim,
Pădurea foşneşte şi noi ne iubim...
-->
Răspunsuri
Cea mai curată iubire este în mijlocul naturii! Felicitări!!
O părere, dacă nu supăr - La strofa a cincea, versul 3 - Păsărele-n tril ne-ncântă fiinţa