Dacă aş fii sculptor aş dăltui tristeţea
în amurgul pastelat al toamnei
cu miros de liliac uscat şi de regrete
ce colorează marea în galben şi mov
aruncându-le întâmplător peste mâinele mele
renăscute din neputinţă.
***
Dacă aş fi pictor aş creiona speranţa
în omătul ce se va aşterne peste trupul
zilei de mâine, în mii de steluţe,
obosindu-mi visul devenit cocor
gata să plece spre un alt răsărit
***
Dacă aş fi muzician aş face un refren
doar cu nota “do” de la “dor”, “durere”, “dragoste”
iar în final, nota “la”- începutul lacrimii
ce s-a furişat în noaptea albastră
pe portativul de la care lipseşte
cheia speranţei – rătăcită de către Destin.
***
Dar eu sunt scriitor ce notez pe faţa lunii
descântece auzite în iarna de mai
când timpul m-a lasat în Valea Plângerii
printre stele şi doruri ce au împietrit orele
în ani plângăcioşi ca şi cerul Toamnei
spre care îmi este teamă să-mi îndrept privirea.
-->
Răspunsuri
Daca as fi critic de arta....as da un zece pentru poemul dumneavoastra....dar cum sunt un om de rand....biet poet debutant....o sa scriu numai ca mi-a placut mult si va felicit pentru inspiratie si delicatete.
Vă mulţumesc pentru atentia si aprecierea acordată trăirilor mele ciuruite de vremuri
Mi se pare a fi un minunat poem al melancoliei, tristeţii, neputinţei în faţa destinului ce îşi urmează implacabil cursul...
Realizarea e grozavă! Felicitări, dragă Lucreţia!
Frumos poem , felicitări Lucreția !