Când tot hoțul strigă: „Hoțul!”
Orbul rumegă și tace.
Rebeliunea-și are prețul
Bine-ascuns printre cojoace.
Laș, printez o nepăsare
Ascunsă-n piper și-n… sare.
Colbul vremii strălucește,
Obsedat de „jumuleală”.
Robul doar e prins în clește,
Birjarul prinde-o momeală.
Nesimțirea are aripi?
Uf, nu-nțeleg de ce mai țipi!
Scoate biciul și… pocnește
Cuvântul bine îndesat,
Orzul nu se înnegrește
Acrit, la margine de sat.
Totul azi se cucerește
Evitând un debusolat.
Organizați în minciună,
(„Corb la corb nu scoate ochii.”)
Hoinăresc, seara, pe lună
Izbind dur, din toți rărunchii:
Iobagii nu dau arvună?
Răspunsuri
Sunt un pic bulversat, parcă mai notasem acest acrostih... Fac aceeaşi observaţie - la ultima strofă, versul 2, primul caracter este o paranteză (, al doilea ghilimele " şi abia al treile e litera din cheia acrostihului... În rest o realizare înţeleaptă.
(9)
Paranteza și ghilimele din ultima strofă sugerează faptul că însuși gândul meu în surdină șoptește proverbul de pe verticală, ca o concluzie finală.
Într-un fel aveți dreptate. Cred c-ați citit ieri acest acrostih și i-ați dat doar like. Probabil timpul v-a presat pentru a mai acorda și comentarii.
Vă mulțumesc, domnule Muntean.