Regrete

[Jerlăianu Manuela Cerasela]

 

EU AM FOST CĂLĂTOR

 

Galaxii mor pe rând,

Unde ard începuturi,

Eu de teamă m-ascund,

Printre noi răsărituri.

 

Nu sunt înger în cor,

Am venit mai târziu,

Pe un drum călător,

Pentru-al vremii pustiu.

 

Azi  mai trag de fuior,

Dar nu pot să te uit,

Firul nopții-n pridvor,

Are-un  nou început.

 

Și mă-ntreb dacă ține,

Prin a vieții ruină,

Noaptea asta din tine,

Doar c-un pumn de țărână !

 

Când sărutul mi-l fluturi,

Am să stau în lumină,

Și te las să mă scuturi,

Cu a  zilei furtună.

 

 

 

E-O NEBUNIE

 

Că   te iubesc, e-o nebunie,

Eu am trăiri, de verde absolut,

Dar tu mă uiți iar cerul mie,

Mi se sfârșește-n inima de lut.

 

Mă-ntorc în pat pe mărăcini

Și-n nesfârșitul dor mă zbat,

De latră câinii în vecini,

Când stele de dureri împart.

 

Tu dormi în gândul nopții treaz,

Cu ochii plini de necredință,

Visând în pieptul de viteaz,

Că stau pe-un cer de neștiință.

 

Și lași pe noi să ne vegheze,

Toți mugurii trăirilor oculte,

Iar bolta zilei  să ofteze,

Când rănile din piept sunt multe.

 

O rugă fac acum în fugă,

Spre Domnul meu cel mai iubit,

Să mi te-aducă iarăși lângă,

Din rătăciri de gri mocnit.

 

Să colindăm pe strada vieții,

În care dorul a murit

Și în eternele direcții,

Să-i stăm sub cerul neumbrit.

 

 

IAR MĂ PIERD

 

 

Iar mă pierd în trecut,

Pe o clipă de dor

Și prind cerul căzut,

Grămădit în pridvor.

 

Dar și toamna mai stă,

Să mai bată la uși,

Când în inimi ne dă,

Cupa  ei de cenuși.

 

O să ardă în noi,

Iarna asta ce vine,

Tot atâtea nevoi,

Cât un dor ne mai ține.

 

Cât aș vrea să ajung,

În tăcerea de mâine,

Însă dorul nătâng,

Mușcă iar ca un câine.

 

Numai tu nu mai vii,

Să mă prinzi de o mână,

Să îmi scrii poezii,

Despre stele și lună.

 

Gândul meu e frumos,

El mă poartă acasă,

Dar un glas drăgăstos,

L-aș primii bucuroasă.

 

ÎN UMBRĂ

 

În umbră soaptele petrec,

În drum spre înserare

Dar eu cu tine mă întrec,

Pe-altare de-ncercare.

 

Ne prindem patimile toate,

Într-un crâmpei de cer

Și-n umbre stăm pe săturate,

Cu inimile-n ger.

 

Obrajii vieții i-am uscat,

Cu  lacrima tăcerii,

C-un ochi de clipă-nlăcrimat,

I-am smuls umbra durerii.

 

Mai ține-o zi sau două trei,

Lumimi de dor să bată

Și cerul ăsta – un crâmpei,

Din umbră se arată.

 

Ne-om rătăcii-n  tăcerea lui,

Cu soarele în gând

Și-om arde dorul nimănui,

În stele tremurând.

 

Pentru această veșnicie,

Vom arde infinitul,

Că versul meu de poezie,

Din umbră-mi ia iubitul.

 

DOAR O NOAPTE

 

 

Noi azi curgem ca fluviul,

Către delta din zare,

Înundați în diluviul,

Ce se scurge în mare.

 

Doar o noapte mai bate,

În iubire furtună,

Printre pânzele toate,

Dintre soare și lună.

 

Adânciți prin lumini,

Vom gomii norii firii

Și cuprinși de minuni,

Noi vom fi trandafirii.

 

Apoi lumea-i a noastră,

Cu bilete de ducă,

Dar vom sta la fereastră,

Pe un dor ce ne-apucă.

 

Dar la prima nerozie,

Înorată ca iubirea,

Doar un vers de poezie,

Ne va lumina gândirea.

 

Îl vom ține strâns în brațe,

Prins în patimile nopții,

Iar  în cerul de speranțe,

Vom trăi iubirea sorții.

 

 

 

 sursa foto-internet