IARNĂ SFÂNTĂ
Iarnă sfântă care faci minuni
Și ne ierți din stare vechile dureri,
Veacul tău își stinge pumnul de tăciuni
Și ne-ngroapă iarăși printre primăveri.
Vremea-ncet se scurge dincolo de minte,
Gândul vrea să fugă, doru-i priponit,
Zilele din urmă ne-au păscut cuminte,
Din prohodul iernii care s-a smerit.
Munții ne-nconjoară ca un epitapf,
De dorințe albe ce-au crescut la stână,
Cerul încă zace îngropat în praf,
Nopțile pe ramuri păsările-ngână.
Harul se coboară cu piciorul gol,
Înflorind de patimi pentru-a câta oară!
Nopțile se scaldă rece prin nămol,
Păsările stele spre de ziuă zboară.
Vindecăm iubirea ce ne-a hărăzit,
Veșnică frântură de promisiune,
Unui rai ce plânge-n sânge regăsit,
Să-nflorească-n ceruri dulcea pasiune.
MAI BATE O DATĂ DIN PALME
În ritmul acesta ne tremură casa,
Iar frigul din noi se-mbracă în dor,
Lăsând la o parte pereții și masa,
Uitate o clipă pe al iernii picior.
Ne luăm ca armură o mare ce vine,
În valuri bătute de lună-n apus,
Nu știm dacă totul în ziuă mai ține,
De-un capăt al nopții tot soarele sus.
Hrănim o speranță sub bolta de stele,
Când ne ard în suflet atâtea tăceri,
De gâtul durerii mai punem mărgele,
Din clipe trecute de azi și de ieri.
Mulțimi de păcate ne fac semn pe frunte,
Pe cerul căzut mai stingem o stea,
Cuvintele-acestea au gsturi mărunte,
Dar las între ele o inimă grea.
Tu vino de vrei și măsoară speranța,
Crescută la ușa tăcreilor tale,
Și rupe cu dorul din mine distanța,
Că frigul din casă mă-mbracă-n cristale.
Mai bate o dată din palme pe stradă,
Să cadă cortina de cețuri și ploi,
Să plângă în soare această zăpadă,
Iar cerul senin să se verse în noi.
DRAGOSTEA E COMPROMISĂ
În patimă dorinţelor de tine,
Iubitule spre noapte mă aprind,
Prin cer trec ielele zâmbind,
Străine la dorurile ce le-aud tânjind.
Doar gândurile tale-n absolut,
Se pierd încet sporind singurătatea,
Eu vreau o-mbrățișare, un sărut,
Arată-mi numai, ce e bunătatea.
Că dragostea acum e compromisă,
În lampa neagră fumegă ascuns
Şi bolta sus de stele este ninsă
Şi perna mea mi s-a umplut de plâns.
ÎN AȘTEPTARE
Eu te aștept ca pe un asfințit,
Ce moare legănându-se în zare,
De dorurile noastre priponit,
De-atâtea semne pline de-ntrebare.
În nopțile prohodului de toamnă,
Care și-au rupt tăcerile-n blestem,
Speranța tristă ca un râu mă-ndeamnă,
În dorul inimii să te mai chem.
Cu inima de dor agonizândă,
În iarba dintre toamne am căzut,
Cu gura de sărutul tău flămândă,
La pieptul care zace-n brumă mut.
Trec zilele și nopțile de mâine,
Ne scurmă încă timpul printre flori
Și noi mai sângerăm când visul vine,
Rupând din carne osândiți fiori.
EU SUNT CA O FLOARE
Eu sunt ca o floare în glastră,
Tu ești o privire de lut,
Un veac zace-n inima noastră
Și-n vorbele ce n-au început.
Să nu mă mai cauți nicicând,
În vremile astea deșarte,
Prin glasuri venind din pământ
Și vițele toamnelor moarte.
În noi este-un drum ce-a căzut,
Iubirea miroase a toamnă,
De frig patul este umplut,
Prind fulgi, prin odăi să se-aștearnă.
Și păsările plâng risipite,
În zori pe vecie tu taci
Și-n vorbele noastre cârpite,
Doar spini de durere desfaci.
CUPRINDE-MĂ
Ramurile toamnei, pline-s de rugină,
Brumele de lună, frica mi-o ating,
Noaptea de tăcere-a vântului se-anină,
Stelele sub pleoape ochii mari îi sting.
Inima nătângă, dorul îl păstrează,
Ninge pe tăcerea, raftului din hol,
Luna ca o frunză, veșted luminează,
O cenușă rece – trup de vise gol.
Cântece mă-nțeapă, cu note de flaut,
În odihna nopții, sfinții-n somn se duc,
Eu pierdută-n tine, încă te mai caut
Și pe creangă luna, cântă ca un cuc.
O RUGĂ
Clipe ce se pierd în anotimpuri,
În tictacul ceasului bătrân,
Rugile sunt îngropate-n trupuri
Și în osul vremilor rămân.
Lunecând ca adieri pe case,
Episoade prinse-n clar obscur,
Pașii îi îngroapă în mătase,
În decorul vorbelor din jur.
Dragostea-i acuma antidotul,
Lucrurilor ce se pierd pe rând,
Când în iarnă neaua va lua totul,
Chiar și îngerii prin noi trecând.
Strigătul iubirii va pătrunde,
În caverna pieptului nătâng
Și în mine tu te vei ascunde,
Lacrimile toamnei ascultând.
GUSTUL TĂU
Gustul tău dulce-amar,
Mi-este toamna mângâiere,
Îmi sorb clipa din pahar,
Restul este doar tăcere.
Timpul trece, des se strică,
Gustul lui e duce-amar,
Lumânarea arde mică,
Zilele din calendar.
Geaba la fereastră strigă,
O speranță hăulind,
Vrând în ceruri să înfigă,
Aripile ce le-ntind.
Toamna calcă cu condurii,
Peste-al umbrelor covor,
Se duc frunzele pădurii,
Într-o altă lume-a lor.
MĂ GÂNDESC
Mă gândesc că noaptea vine,
Drumul dorului mi-e scris,
Azi, iubirea ce mă ține,
Foc e-n inimă nestins.
Tu ești soarele ce arde,
Printre-atâtea primăveri,
Scuturând razele calde,
Până-n pragul dintre seri.
Eu alerg ca o nălucă,
Dar un înger, o făptură,
Dorul nopților încurcă
Și de ziua mea te fură.
Patimi ard și mă tot sting,
Ca o ruginie toamnă,
Când în gânduri mi te strig,
Stând în patul de aramă.
Soare ești întotdeauna
Răsărit din gândul meu,
În iubire îți dau mâna,
Ca să fim doar tu și eu.
NE-AM RĂTĂCIT
Prea banal ne-am rătăcit,
Prin cuvânt şi seri uitate,
Unde somnul infinit,
Se repetă-n mii de acte.
Pescăruşi, ca niciodată,
Cântă pe o cheie sol
Alt pescar în pragul ușii,
Îi dă vieții noul rol.
Noi din frageda iubire,
Ne-nfruptăm acum tardiv,
Peste noi și peste fire,
Somnul bântuie parşiv.
ȘI LA TOAMNA CARE…
Și la toamna care o să vină,
Am să strâng recolta din iubire
Și îi macin vorba ei blajină,
Cu același gram de nemurire.
De-o să bată vântul peste case,
Spulberând și bruma de sărut,
Voi păstra doar amintiri frumoase,
Pentru-un anotimp necunoscut.
Dimineți cu soare de-o să fie,
Mă voi ridica să fac protest,
Ca atunci când ne iubeam în vie
Și de ochii tăi plângeam pe șest.
Stelele vor fi nemuritoare,
Cât vom fi aici pe-acest pământ,
Luna va rămâne zâmbitoare,
Cât se leagănă încă în vânt.
Ce m-aș legăna și eu iubire,
Lângă pieptul tău cel drăgăstos,
Dar în setea asta de vorbire,
Azi mă risipesc și merg pe jos.
UNEORI…
Uneori iubirea are de urcat,
Prin păienjenișul crângului de vară,
Fără pic de ploaie vorba s-a uscat,
Creanga-n noi pustie prinde ca să doară.
Noaptea cântă-n flaut, ciripind obscur,
Luna este albă, lunecă-n mistere,
Dar în casă bate vântul și-l înjur,
Clipa sângerează fără pic de miere.
Îmi azvârl chitara printre buruieni,
Închid noaptea asta într-o călimară
Și mă culc sihastră-n, clica cu coceni,
Așteptând iubitul, seara să răsară.
UNEORI TRĂIREA…
Uneori trăirea se întinde mută,
Sub o lună ochi unde vântul cântă,
De îți vine Doamne, să cobori puterea,
În păcatul lumii, cu toată puterea.
Noapțile se lasă într-un șir de ploi
Și în toiul zilei e-n suflet la noi,
De nu le primești, le apucă seara
Și le curge ochiul, lacrimă ca ceara.
Paturi de nuiele din cenuș-apasă
Și durerea crește liberă prin casă,
Felinre-n străzii ard de vise vii
Și trăiri de-o clipă printre poezii.
Lasă Doamne ziua, să se lumineze,
Pe cărări înguste, pasul să-i ghideze,
Să culeagă omul, plin de voioșie,
Drumul care duce, înspre armonie.
Amintiri să-i lase, prinse ca-n altar,
Când miresme dulci, fumegă din jar,
Ruga să înalțe, fluturii să zboare,
Dintre lăcrămioare și flori de cicoare.
Din clipe să facă cercuri ochi de tun,
Că iubirea trece iute ca un fum,
Dar nu te grăbi, urcă-i Tu la soare,
Ca să ardă el, dragostea ce doare.
TRUPUL MEU
Trupul meu prin casă umblă,
Îmbrăcat cu iarna rece,
Ține-n brațe strâns o umbră,
Lăcrimând când luna trece.
Vatra sobei lenevește
Și troznește din pingele,
Obosită se oprește
În cenușa vieții mele.
Și aud câinii cum urlă,
În friguri sfâșietoare,
Ce au poposit la târlă,
Să dea nopților culoare.
Întind mâna spre fereastră,
Să strâng iute balamaua,
Prind de nas iubirea noastră,
Și-i îngheață pijamaua.
Cerul lacrimă se face,
Stelele se ard din vrac,
În iubirea care tace,
Printre sticle cu coniac.
ȘI NOPȚILE…
Și nopțile-ntind șiraguri de vise,
Prin plapuma vremii sub cerul stelat
Și lasă în minte imagini nescrise,
În versul ce-mi vine în gând imediat.
Mă pierzi repetat când ziua revine,
Pe aripi de zori purtată de zei
Și-ncepe să pluă-n poema de mâine,
Când cerul se lasă în floarea de tei.
Iar ceasul se-ntoarce pe partea cealaltă,
Uitând uneori să sforăie-n somn,
În restul trăirii iubirea-i o haltă,
Cu arderi de dor spre distinsul meu domn.
MIRESME DE FLORI
Miresme de flori se-nalță spre stele,
Când trupul se-mbată cu noapțile-n rând,
Iar gardul se-apleacă ușor din nuiele
Și plouă cu foc în primul meu gând.
Iar arde o lună la prima ninsoare,
Când soarele fierbe prin inimi vâltori
Și-mbată cu mine și ultima floare,
Lăsându-și în urmă diverse culori.
Pe umăr se-arată un înger ce zboară,
Spre sticla aceea cu esență de foc
Și umbre de nor din ploaie coboară,
Petale de crin și flori de noroc.
În casă o grindă mai arde pustie.
Grădina privind-o cum viața-i pălește,
Cu gustul amar mirosuri o mie,
Eu simt în dulceața din iubirea ce crește.
Și moartea se-apleacă cu gânduri senine,
Se-mbată cu fum și cuvinte duioase,
Se lasă purtată de dor și suspine,
În marea ce arde iubirea din oase.
TE AȘTEPT
Te aștept seara acasă și stele-ți voi vorbii ,
De o zi ca orișicare sau de frigul inimii,
Dar mai bine-aștept altă primăvară,
Când planeta asta va privii de-afară.
Timpul ei pe umeri, straie răsucute,
Să coboare-n vale, murmur de cuvinte,
Clipele stinghere, printre nostalgii,
Să zvârle cu șoapte, în versul inimii.
Dacă vântul trece, îți trimit un dar,
O poemă scurtă și-un vis selenar,
Și ca niciodată, aripi duc în zbor
Să arunc durerea-n cerul tuturor.
Cântăreții cântă, noaptea e de vină,
Soarele să-i ardă, inina haină,
Că-n iubirea noastră, frigul iernii zace
S-antors pe o parte, nu mai am ce-i face.
AZI MĂ DUC...
Azi mă duc cu un gând să prind clipa de ieri,
În același cuvânt de banale tăceri,
Mă opresc și te văd tu ți pasul pe jos,
Ești același absent cercănat și hidos.
Am cerut de la tine doar o clipă cândva
Și-ai lăsat fum în umbră să danseze în ea
Furam zâmbete dulci printre clipe amare
Și urcai până-n cer pieptul meu l-a-ncercare.
Este gol și e trist, e așa monoton,
Văd tabloul acesta e pictat cu maron,
Aș lua bani pe el vreo doi, trei sau mai mulți,
Dar pier vorbele-n gând și mai bine m-asculți.
Rătătăcește cu mine și revin de-o să pot,
Clipa mea de iubit stă acum într-un cot,
Vezi ! E floare pe jos și un pom scuturat,
Iar noi doi depărtați fiindcă tu m-ai uitat.
FEMEILE POARTĂ
Femeile poartă-n tăcere,
Durerile lor cele-ascunse
Și plouă mult, ca o durere,
Peste dorințele lor plânse.
Iubirea cea închisă-noapte,
Între pereții casei tale,
Cu palma iar în ziduri bate,
Cu tălpile rămase goale.
Sfărâmă zidul ce o ține,
În spinii clipelor captivă,
Când dorurile se duc pline,
Cu viața tristă în derivă.
Și sfarmă-n cioburi colivia,
Să urce pasărea iar sus,
Chiar dacă țipă veșnicia,
Tăcerea-n stele i s-a dus.
Parfumul stelelor să cadă,
Cu viu miros de liliac,
Și soarele-n-amurg să ardă,
Prin roșii florile de mac.
SOMNUL MEU
Somnul meu din adânc,
Undeva l-am lăsat,
Altcândva într-un pat,
Dorul meu am uitat.
Neglijat și zbârlit,
Între perini și vis,
Tu te pierzi ponosit,
Într-un alt paradis.
Printre îngeri fecunzi,
Stepul bați pe un nor,
Iară sfinți trec ursuzi,
Pe cerescul covor.
Licurici lampagii,
Ard luminile-n pârg,
Este noapte să știi,
În acest colt de târg.
Curge cerul uscat,
Ca un strat de brocart,
Undeva m-ai uitat,
Deși locu-i vacant.
Șiruri mese postum,
Zac prin holuri jelind,
Cu mirese de fum,
Disperate bocind.
Vom dansa tremurând,
Printre sticle de spirt,
Din trecut scuturând,
Visul plin cu absint.
Te ating și-apoi zbor,
În pridvorul cu maci,
Care cad pe covor,
Când tăcerea îmbraci.
PAȘI…
Pași în ton sacadat,
Undeva am lăsat,
Să răstoarne din gând,
Cerul nopții plăpând.
Și am prins de urechi,
Cu pedeapsă cu tot,
Spiridușul cel vechi,
Ca să-l scutur cât pot.
Printre noi pași lăsați,
Spiriduși minunați,
Au întins un covor,
Plin de viață și dor.
Umbre vin tremurând,
În cerescul prezent,
Ca o viață curgând,
Ce se fumegă-n Kent.
Și din piept ca din tun,
Iese fum și scântei,
Eu mă duc să le-adun,
Ca pe floarea de tei.
Nemurirea avântă,
Pașii-n ritm infernal,
Unde îngeri-mi cântă,
Dansul vieții final.
PENTRU CINE …
Pentru cine să plâng,
Altă carne și os,
Reprimată în dor
Și respinsă în post,
Când atâtea vă dau
Și atâtea vă spun,
Dintr-un cer decăzut
Când iubirea adun !?
Te-am săpat în cuvânt,
Regăsit în trecut,
Dar azi lacrima ta,
Mă străbate în lut.
Apa curge foșnind,
Ca un mare mister,
Doar de șoaptele nopții
Și de tine disper.
Frunze cad lăbărțat
Putrezind în câmpii,
Caii merg potolit,
Prin amurguri târzii.
Cenzurată-n etern
Și oprită să strig,
Patimă și cuvânt;
Eu în tine mă-nfig.
sursa foto - internet
-->
Răspunsuri