boala e ca un râu
pe care se-ntinde neiertarea
bunica aşa gândeşte în ultimele clipe de lumină
îi duc în fiecare zi vorbe bune
nu vreau ca moartea
să se mute aproape de sânul meu
tremurul neputinţei trece prin mine
nu pot urca crengile fără ea
fără "unde mergi fătuca mea?"
nu ştie nimeni cum se păşeşte cu adevărat
cum se lipeşte sărutul de buze
ce simte marea când atinge malul
mă voi prelungi peste strigătul
acestei iubiri
respir...şi dacă se va face frunză
"unde mergi fătuca mea?" cu un gest încetinit
o să-l pun in tivul seri
alb
îi rotunjesc colţurile
ca iubirile s-o-ncapă
cu acelaşi gest blajin
plămânii să-i umple de căldură
fără toiagul ei
rugăciunile neputinţiei
măsoară totul pe piatră
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Frumoase versuri; si daca ai stii cat de mult le inteleg! Felicitari!
Scumpa Maria, nu stiu daca aceste sentimente chiar le traiesti prin propria experienta. Daca DA, atunci bunica ta, lupta din rasputeri sa-ti impleteasca o frumoasa cununa in jurul capului tau: Nu ceda nici tu in aceasta lupta, oferai bratul, ajutorul pentru strictul necesar si ce vei capata?... Porunca a patra: "Ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant". si nu numai, Binecuvantarea parintelui tau urca pana la Dumnezeu! (Nu spun ca blestemul coboara pana in temelii! zice Sf Scriptura. Unii se intreb : De ce imi merge rau?... de ce am numai suparari si necazuri etc. etc). Ma bucur pentru sufletul tau, Bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze! Amin.
Versuri izvorâte dintr-o mare suferinţă a sufletului şi din sentimentul de neputinţă de a ajuta... Felicitări!
E trist cănd cineva e bolnav şi nu poţi să faci tot ce-ai vrea să-i alini suferinţa !
Frumoase versuri , felicitări Elena !