m-am îngropat în mare acum vreo două veacuri
iar trupul meu s-a prefăcut în alge
de umbra mea un val nedureros se sparge
(o candelă Ţi-e numele mereu).
se naşte-n mine-un cer nemăsurat şi greu
(aş vrea să strâng între falange o ţigară
şi aş mai vrea să fiu din nou îmblânzitoarea de cafea
cu frica şi respect de Dumnezeu).
mi-a mai rămas credinţa între oase
destulă cât să mai suport o moarte
căci rugaciunea mi-e altar la început de marea noapte
iar în cuvântul înalt şi vertical şi pur se profilează El.
-->
Răspunsuri
Îmi place tema, în afara Lui, nu suntem nimic!
Cu drag, Lucia