Azi ,
când sufletul
îmi plânge
şi natura vrea s-adoarmă ,
înţeleg că este toamnă
si căldura-n cer se stinge.
Privid în oglinda vieţii,
ce îmi deapăn-amintiri ,
văd mormanele de frunze,
zac ca triste coviltiri.
Văd ce-i bine, vad ce-i rău
şi ce-i cald în gândul meu,
văd natura care arde
ca în flăcări vii de iad,
cum cu greu zâmbeşte vieţii,
ca în ziua judecăţii,
frunza, omul, toate cad.
Brumele s-aştern în prag.
Toamna- mi spune:
-Nu mai plânge!
Vezi ?
Acesta-i drumul tău,
fă ceva şi schimbă-n fine,
ce-a fost rău prefă în bine,
clipa-i azi şi nu e mâine
şi trăieşte-o pentru tine.
Viaţa-i una , nu mai vine!
-->
Răspunsuri