SOARELE MEU

Eu ştiu că eşti pe veci sihastru

Sufletu-mi cântă, când soseşti ca înger

Pe cerul meu mareţ,  tu eşti un astru…

În braţe preţiosul meu  te-aş strânge…

 

Nici seara, n-aş lasa-o să mai vină

Cu raza lunii stingherită peste noi,

Te-aş strânge-n braţe, veşnică lumină

Să-mi dai speranţele şi visele-napoi…

 

Noaptea fugară-mi trece fără rost,

Aştept doar ziua când cu raze mii,

Tu vii şi mă-nconjori din galaxii…

Prezent să fii mereu, precum ai fost.

 

Te chem în gânduri, curcubeu pe ape

Iubire desfătată în visare,

Zefir în sărutări pe-a mele ploape

În inimă îmi eşti numai chemare…

 

 Această vreme-i la răscruce,

 Iubirile din mine se vor duce…

 Doar una a rămas, îţi aparţine,

 Din vremurile vechi, Tu eşti în mine…

 

 Poate-oi veni, iubit sihastru

 Cu îngerii curaţi din alabastru,

 Ce-n zborul lor hoinar de fluturi

 Mi-aduc parfum din începuturi…

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • 

     

    pasul tău

     

    pasul tău prin amitire

    sângrerat și rănit

    a rămas ca un ceasornic

    stricat și oprit.

     

    e pustiu și e frig

    în aceste seri stinse,

    peste noi au trecut

    doar ierni  ninse,

    tu în haina ta albă

    de vară,

    la gât cu o salbă,

    dansai

    în logaritm stelar de vals

    pe cântecul fals

    cântat după ureche

    pe harfa lui safo

    cea veche.

     

    când te-nvârteai

    aiurea-n cercuri,

    clătinai o pădure

     de miresme,

     

    fruntea amurgului

    pe mantii de sânge,

    te cheamă, te plânge,

     

    silabele trupului tău,

    au căzut în neant,

    amintirea ne depene,

    ca un straniu apus,

    prin cercul de sus,

    ne-a furat un centaur

    tot globul nostru de aur,

    crepusculul se stinge,

    cu chipul tău blând,

    în orice oglindă

    te regăsesc

     surâzând…

     

    un adio cu o batistă,

    o mână o flutură,

    pomii se scutură,

    toamnele trec,

    fâlfâiri albe

    și zboruri de frunze

     moarte

    ne poarte

    doar ură

    căci iubirea noastră

     a fost pură.

     

    1 octombrie 2011

     

     

     

     

  • Poate-oi veni, iubit sihastru

    Cu îngerii curaţi din alabastru,

    Ce-n zborul lor hoinar de fluturi

    Mi-aduc parfum din începuturi…

    Frumos poem  ce emană o iubire profundă , sinceră ! Felicitări Patricia !

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->