Speranța...
Speranța aceasta-i bătută în cuie
Ne umple ființa cu dor și dureri
Iubirea a fost dar se pare că nu e
Se-ngroapă în fila trecute-i plăceri
Iar noi rătăcim pe cărările dese
Prin codrul de umbre umblăm fără rost
O lună o rochie albă își țese
Și noaptea ne-mbie cu lungul ei post
Curg lacrimi uitate atât de amare
Visăm sub Luceferi al dragostei sân
Și mintea se duce cu zborul agale
Spre margini de noapte cu dorul hapsân
Cresc crinii sălbatici uitată-i grădina
Mormane de flori în pustiu au murit
În nopțile-aceste se scutură vina
Că ultimul dor zace-n flori ofilit
Speranța alină cu murmur de ploaie
Cad stropii-ngropând revărsate poteci
În tainele nopții închise-n odaie
Plâng greierii verii prin vise când treci
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri