Tânjesc după lumina din mirul tainei sfinte,
Ce vreau să îmi inunde visele plăpânde,
Să-mi lumineze gândul cel spus şi cel nespus
În drumul cu urcușuri şi văi înspre apus.
E visul ce-l ascund în taine şi în gânduri,
Pe care îl hrănesc cu mii şi mii de rânduri
Pierdute-n paradisuri, întoarse-n pragul serii
În ploile tăcerii, fără acordul vrerii.
E visul pentru care, eu caut vinovat
Pentru cruzimea lui, a celui ce mi-a luat
Cărări cu iarba verde si florile albastre
Şi a lăsat în urmă, doar lacrimile noastre.
El mi-a lăsat tristețea în cupa veșniciei
Şi gust amar sau acru în anii ce-or să vie,
Ca boabele necoapte rămase pe ciorchine
Şi plânsul ce ascunde durerea-n rugăciune.
Sper încă în lumina altarelor, ce-s sfinte,
Să lumineze totul și-a celor din morminte,
Iar eu în versuri calde, în visele ce-s seci,
Să cânt dorul plecat, cu lacrimi ce-mi sunt reci.
-->
Răspunsuri