Trec frunzele...
Trec frunzele cu foşnet pe alee
Visând în van acelaşi nerăspuns
Ai obosit de dragoste femeie
Melancoliile iar te-au pătruns
Din frunza veşniciei te vei naşte
Din legea coastei ce nu s-a prescris
Şi vei rămâne poate printre moaşte
Într-un absent acuma paradis
Durerile îţi înălbesc fiinţa
Şi-n umeri aripi de lumină cresc
Te mântuie-n iubire doar credinţa
Când tu spre ceruri strigi acum:
-Iubesc!
Eu vulnerabil te sărut pe buze
Şi sorb căldura gurii tale moi
Călătorim prin viaţă două frunze
Furaţi de lună , blestemaţi de ploi...
Răspunsuri
Poetul, un trubadur al iubirilor!
Toamnă a sufletului meu ,
Prind în palmă un strop
Din freamătul vântului
Presar stropi de gânduri,
Şi calc pe şoapte de frunze
Culorile copacilor îmi alină chipul,
Şi mă inund în toamna mea.
Am cules picături de dor
Şi le-am amestecat cu cer,
Şi am obţinut un ruginiu fantastic
Şi visele îmi cad ca o mantie de ploaie.
Vântul-mi adie pe buze
Unde am ancorat norii pufoşi
Într-o mare de crizanteme,
Şi pe jos un covor de frunze moi.
Mă acopăr în imensul evantai
Al toamnei sufletului meu
Unde este loc mereu
Cu dragoste le aşez pe toate.