numai eu şi vârful peniţei
flămânde
mai stăm la marginea căldurii
doar prin ea petrec poveştile înşiruite în mici perle: albe, negre
cele gri nu-mi plac
au amurgul sângeriu, şi
plămânii mi-i umple de nisip
sunt paranoică oare
că pe bunica o înghesui mereu în vârful ei?
ce să fac dacă ea are cel mai mult alb
deschid ochii larg să-i văd chipul
respiră
fără reţinere, întru în lumea ei
zâmbesc şi îi spun ce rochie albă are
în mână
un ulcior de lut
frumos desenat cu motive florale
daaa
în el este firul de iarbă, îhî...
acel fir de iarbă care doar cu vorbe de iubire-i pot rupe lanţurile
doar cu desăvârşirea rugăciunii îi ajung pe acoperiş
o să stau la pândă cu vulturul alb
la marginea lumii, şi
ascult veştile
celui ce ţine coarnele lunii la piept.
-->
Răspunsuri
Gânduri frumoase, delicate, atmosferă de vis...