Între două lumi
Sus e patură de stele,
Jos, albastrul de zenit,
Eu stau prinsă între ele,
Caut drumul infinit.
Pe aripi mă poartă vântul,
Vânt din clipa de argint,
Cineva îmi ţine gândul,
Peste zare, peste cânt.
Biruinţa e paradă,
Pentru omul surdo-mut,
Azi, cuvintele-au căzut,
Peste chipul meu de lut.
Marea de ceaţă
Durerea,
îmi joacă iubirea,
în picioare,
în cântec,
prin serenada iubirii.
Fereastra e uitată închisă.
Ţin în palmă lacrimile culese
din focul, scânteind în inima arsă
de aşteptări.
Îmi scapără ochii letargic dar nobil.
Puterea creşte, prin aripi săltate,
în pace,
prin goana de note înalte,
suave şi blonde,
prin oda adusă acasă, din;
marea de ceaţă a distanţei.
Purtând măşti
Sălbaticele flori de câmp,
Ascund în zare-un murmur surd
Şi-am întâlnit priviri de tâmpi,
Bătute-n trup de-acelaşi cord.
Iată ! Toţi purtau pe faţa de ceară o mască..
Cumplita schimbare îmi arde cuvântul,
O limbă de soare arunc-o văpaie regească,
În marea ce stinge în inimi pământul.
Am brațele strânse și ard de mirare,
Durerea-mi alin, visând iar visul cu ploi,
O mască purtată se-aşează-n cărare,
Zvârlind fericirea sălbatică-n noi.
Cetăţi de fericire
Cum să găsesc nebunul din iubire?!
Morminte sacre dorm în temple,
Chemarea le-a uitat şi gândul,
Cetăţi de fericire-mi mor în minte.
În orizont găsesc privirea dusă
Şi amăgirea-n ziua mare.
Cum aş găsi nebunul din iubire?!
Cetăţi de fericire râd în zare.
Morminte sacre dorm în temple,
Nebunul le-a purtat fierbinte,
Rup arbori dăltuiţi în tâmple,
Cetăţi de fericiri să-mi crească-n minte.
Iubirea ta târzie
Amurg pe cuibul tău stelar,
Căzuse ca o toamnă,
Pe degetul meu inelar,
Un degetar de doamnă.
Arcaşul nopţii te striga
Cu aură de drum întoarsă,
Pământul greu își tot lăsa,
Dorinţa, sevă stoarsă.
Din rătăciri revin pe căi,
Îngerii negrii adormiţi,
Să cadă pradă pe pământ,
Făcându-se cuminţi.
În cuibul stelelor presar,
Un pumn de lăuzie,
Pe drumul nostru-aniversar,
Iubirea ta târzie.
EU TE AŞTEPT SĂ VII PE SEARĂ
Eu te aştept să vii pe seară,
Să vii seara pe la gard,
Inima din piept să-ţi sară,
S-alegi ca un leopard.
Să-mi prinzi în păr o cunună,
Să trăim povestea-n doi,
Peste noi să nu apună,
Ceartă, ură sau nevoi.
Să vii seară să mă strigi,
Să mă strigi că te aştept,
Din durere să îmi ştergi,
Să vindeci rănile-n piept.
Şi ieri seară am aşteptat,
Clipele erau de ceară,
Însă nu te-ai arătat
Şi-am plecat umbră-n cămară.
Ochii dulci că două mure,
Azi, aş vrea să mă privească
Şi privindu-mă să-mi jure,
Că nu pot să mă iubească.
DOAR O NĂLUCĂ
Iubite, umbrele sunt grele după noi
În anotimpul fără de vânt şi ploi
Și văd eternitatea din care am venit,
Unde arde Lumina iubirea de sfârşit.
Precum e primăvara aşa suntem şi noi,
Iubite, altă viață înmugurește-noi,
Încet a-ngălbenit scânteia vie a vieţii,
În versul ce vorbește așa cum fac poeții.
Astăzi de bucurie soarele arde-n mine,
Uitând chiar uneori viaţa de unde vine,
Dar suferinţa poate aminte să-mi aducă,
Că viaţă ce-o trăim, este doar o nălucă.
ATÂTA DRAGOSTE
Atâta dragoste şi stimă,
Atâta ipoteza fără rimă,
Mă umple astăzi până la refuz,
Să-nobileze mâine prea-dornicul auz.
Am obosit de viaţa ce am parte,
De dragostea eternă, nimic nu mă desparte,
Nu pot să n-o doresc asemenea ca tine,
Nu vreau să îţi ascund că te iubesc şi mâine.
Sunt muza ta sau înger păzitor,
Cu tine înspre Universuri o să zbor,
Acolo casa noastră ne-aşteapt’ o veşnicie,
Să ne iubim într-una sau poate cine ştie!
TRANSĂ
Mă aflu într-o transă de o zi sau două,
Nici nu mai ştiu dacă afară plouă,
Dar lasă nu-i nimic, va trece,
Şi-oi devenii, omul de nota zece.
Ehee..ce agonie m-a plesnit,
M-aşez puţin pe patul răvăşit.
Las amintirile mereu tăcute,
Pe un cazan de vise desfăcute.
Visez acum şi spun tot adevărul,
Mă simt ca EVA, când începuse mărul,
Dorinţa nesfârşită a purei întâmplări,
Mă poartă şi mă duce în miile de stări.
Ce transă şi ce gânduri!
Imagini infinite-n rânduri,
Totul încape numai la suprataxă
Şi peste toată asta altă, altă taxă.
Tribut dau morţii trecătoare,
În schimbul vieţii ajung în altă stare,
Mă văd şi văd imagini repetate,
Care odată-n viaţă au fost umbre de fapte.
TU NU MĂ IUBEŞTI
Mă trec fiori de bine, fiorii de respect,
Tu m-ai trădat! În fine...Prin modul tău abject.
Nebun de nebunie, patul îl răscoleşti,
Aşa-mi arăţi tu mie, că încă mă iubeşti.
Priveşti cu ochii seci, în jur, pereţii-s goi,
De ei nu pot să treci şi dai iar înapoi.
Mă port cu demnitate, chiar dacă mă răneşti,
De astăzi stau deoparte, tu nu mă mai iubeşti.
GÂNDUL
Prin mintea mea trece un gând,
Mă-ntoarce-n timp să mă iubesc cu tine
Şi mă întreb pe gânduri aşteptând,
Tu ai vrea să te iubeşti cu mine?
Dacă ai vrea m-ai face fericită,
Căci gândul meu la tine zboară
Şi nu vreau să fiu ocolită ,
De un răspuns ce poate să şi moară.
Mă rog şi-aştept, zile şi nopţi,
Iubirea rătăcită, odinioară undeva,
Să vină şi să-mi bat-n tare-n porţi
Cerând înfuriată, să iasă cineva.
Şi mă întorc dar sunt mai abătută
Din gândul meu care-a trecut,
Şi simt c-am fost iar răscolită,
De un bărbat, pe care l-am pierdut.
REDEFINESC TRECUTUL
Redefinesc trecutul sub iarna îngheţată,
Adâncul regăsirii cu braţ întins aşteaptă,
Sălbatic şi strategic, mă pun la adăpost
Că nu sunt coleric un, trecutul e ce-a fost.
Cu aripa luminii, același alb de nea,
Câştig puterea firii, în defavoarea mea,
Mă-nfrigurează gândul, că azi mă întâlnesc,
Trecute ierni uitate, să-mi spună te iubesc.
În gerul crunt al vieţii acolo te-am pierdut,
Dar definesc trecutul cuprins şi nefăcut
.
Să te aduc în taină şi-n inima scânteie,
Să faci din mine azi, iubită şi femeie,
Iar vântul să mă bată cu vuiete la geam
Că definesc trecutul în care ieri stăteam.
LAS PLEOAPELE CĂZUTE
Las pleoapele căzute, se-nchide felinarul
Lumina ăstei zile îmi zgâlţâie cântarul
Nemăsurate clipe s-au dus pentru trecut,
Lumina ăstei zile în noapte am pierdut.
Adorm în pat cu somnul ce azi e somnoros,
Alerg în bezna nopţii spre un poet frumos,
Dar altă dimineaţă ce-n vis o întâlnesc,
Să-mi licăre în faţă în stilul ei firesc.
Cu răsărit de soare ce urcă peste noi
Să câştigăm o zi la viaţă amândoi,
Un curs firesc să curgă-ndeajuns
Ca să iubim cu gândul, absentul nepătruns.
Să luăm orice speranţă sădită trecător
Cu apa s-o stropim a veşnicului dor,
Cu pleoapele lăsate să strângem dorul mut
Cuprinşi să dăm la spate un timp ce l-am văzut.
NU AM SĂ DERANJEZ
Nu am să deranjez vreodată, umbra vieţii tale,
Voi merge-agale, pe poteca fără intersecţii,
Mă duc la catedrală să-ţi aduc osanale,
Sau ruga ce-o aşteaptă-n taină toţi poeţii.
Şi iau o lumânare, ceara să-i fac să curgă,
Aprind în bezna vieţii, un risipit noroc,
Dar fără pic de aer, lumina o să-şi stingă
Şi n-o să vezi cum trag, de-al vieţii mele joc.
Din negură eu fac lumină, cu semn de întrebare,
Pe străzi poeţii scriu, cuprinşi de gelozie,
Eu merg la catedrală, s-aprind o lumânare,
Și umbre de cuvinte, astern pe o hârtie.
Dacă un pas mai fac, nu mai am intersecţii,
Dar voi păstra în taină iubirea ce o simt,
Acum sau altă dată, aşa cum fac poeţii,
Dar unde să m-ascund! Ungherul e prea strâmt.
PLEC SĂ ATING LUNA
Eu astăzi tot nu ştiu să spun,
Cum umbra mi-e durere,
Cum nu pot gândul să îl pun
Să îşi facă o părere !
Atât de blând îmi pare în şoaptă ,
Că vorbe dulci aud,
Îngenunchez să mi se scoată,
Tricoul veşnic ud.
În agonie nu mai pot,
Vorba să aud în şoaptă,
Continui hainele să-mi scot,
Să-mi văd durerea coaptă.
Că-n mădulare m-a mâncat,
O buba dulce, neagră,
Sculptând sălbatic prescurtat,
Figura mea de ceară.
Şi nu mai ştiu nici eu de când,
Cu dalta dă într-una ,
Dar sper să-mi treacă în curând,
Că plec să ating Luna.
IUBITĂ DOAMNĂ
Cum ar putea să stea, iubirea la hotare,
Când glasul de cocor mă strig-aşa de tare!?
Cum mi-aș mai duce eu, drumul prin univers,
Dacă tu nu ai scrie poemele din mers!?
A ta simţire-mi leagă, chiar orice simţământ
Şi inima aleargă ca umbra pe pământ.
Privirea ta e caldă şi-mi mângâie iubirea,
Eu ţie îți cad pradă, pierzându-mă cu firea.
Pun geană peste geană, las ochiul să adoarmă,
Nu-ți spun asta ce-nseamnă când strigi:
Iubită-Doamnă!
Eu mă trezesc în faţă cu freamătul naturii,
Ea vrea iar să se culce, mi-o spuse-n colţul gurii.
Iar pacea ce-o găsise, pe chipui-i se arată,
Cu aripi larg deschise, spre Univers o saltă.
Şi orice i s-ar spune oricum va fi lăsată,
Ea veşnic va rămâne, cu inima-mpăcată, .
Tot aşa și iubirea, urcată pană-n lună
Îţi cere să o guşti cântându-i noaptea-n strună.
EU AM ABANDONAT
Eu sunt aici, tu eşti departe,
De mine şi de ce a fost al tău
Şi totuşi, azi nimic nu ne desparte ,
De ce ştiam, că ne-ar putea fi rău.
Singurătatea ne ucide pe-amândoi
Şi dragostea se stinge prin păcat,
Am amorţit în vântul de nevoi
Şi de speranţă îmi pare c-am uitat.
Declin să cred că simţi ca mine
Şi aş vrea durerea să-ţi alin,
Dar ştiu , vine ziua de mâine,
Când îţi urmezi al tău destin.
Străină sunt aici, de toate şi de tot,
Simt cum mă sting, tu eşti departe,
Îmi trag sufletul şi nu mai pot,
Să-ţi mai vorbesc măcar în şoapte.
PLEACĂ TU
Pleacă tu dar lasă-ţi spiritul să mă iubească,
Spiritul care-i nemuritor în vecii, vecii, vecilor,
Aş vrea ca din oglindă, el să mă privească,
De mine niciodată, niciodată să nu îi fie dor.
Tu schingiuieşte-ţi trupul, sărac, dar în dureri,
Ce-şi tranversează viaţa, dezamăgit spre moarte,
Spre-a lui neîmplinire, ce-a cunoscut plăceri,
Da, pleacă, dar lăsă-ţi spiritul în altă libertate.
De mine niciodată, niciodată să nu îţi fie dor,
Aş vrea ca din oglindă, el să mă priveşti,
Că spiritu-i nemuritor în vecii, vecii, vecilor,
Tu pleacă, de simţi că încă mă iubeşti.
RĂVAŞUL
Pe coala de hârtie ce albă mi se pare,
Aştern umile rânduri şi nu îi cer iertare,
Mânui fără oprire creionul şi-l îndemn
Să lase clare urme răvaşul să-l însemn.
Să crească bucuria venită-n astă viaţă,
Mergând din casă-n casă în orice dimineaţă,
Facând că din iubirea atât de mult râvnită,
Să tremure fiinţa ce este-ndrăgostită.
Iubesc Pământul şi Soarele şi Luna,
Buchetele de stele ce noaptea îşi dau mâna
Şi viaţa schimbătoare ce nu-şi arată mila,
Când anii trec de-a valma şi se întoarce fila.
Iubesc şi omenirea lipsită de speranţă,
Ce-şi duce traiul zilnic furat de asta viaţă
Şi merge-n nemurire lăsând ca testanent,
Răvaşul de sfârşit sculptat pe postament.
CÂND FRICA MĂ CUPRINDE
Când frica mă cuprinde,
Eu ochii mi-i ridic,
Iertare cer într-una
Domnului meu îi zic:
Tu , Doamne să mă ierţi,
De dragoste şi ură,
De dragostea bolnavă,
De dubla aventură.
O vrajă-ntr-o secundă,
Cu totul m-a schimbat
Şi armonia vieţii,
Am dezechilibrat.
La tine mă întorc,
Te rog, Tu să mă ierţi
Şi dă lumină iar,
Întregii mele vieţi.
Azi Doamne, fără Tine,
Nimic eu nu mai sunt,
Oriunde m-aş tot duce,
Pe acest întreg Pământ.
Şi nu mă lepăda
Din faţă Ta, Părinte,
Că jur că de acum,
Voi fi din nou cuminte.
Ca o verigă slabă,
Am fost la nesfârşit,
Doamne nu mă lasa,
Pe drumul rătăcit.
Tu, iartă al meu suflet,
Ce azi s-a înfricoşat
Şi ajută-l să rămână,
Departe de păcat.
Un foc fără-ndurare
Un fum venit în noapte e drum în infinit,
E cântecul din vise şi-o mână de nisip,
E glas la geamul casei, e adiere-n vânt,
E murmurul din stradă, pe ultimul cuvânt.
Din nopţi răscumpărate cu răsărituri noi,
Cresc iar altare sfinte culese din nevoi,
Destinul zăvorât în chinurile nopţii,
Îmi scutură iubirea pe arborele sorţii .
Şi zi de zi se-ntoarce zeul întunecat,
Să prindă în cântar dorinţa de păcat,
Cu dor în glas să cearnă iubirea dintre ani,
Să mai adoarmă somnul duruţilor orfani.
Întinderea de vieţi să-şi calce visul lung,
Cu stea înaripată pe nemilos amurg,
De-acolo să rostească prin zale şi-ntristare,
Că-ntreg infernul este un foc fără-ndurare.
AMORUL PE PAGINĂ ÎNTÂI
Când tu puneai amorul pe pagină întâi,
Eu mă rugam de tine cu mine să rămâi,
Pe pagină întâi a vieţii mele furcă,
Era că totdeauna ţie-ţi ardea de ducă.
Şi când o lacrămioară pe faţă îmi curgea,
Căutai o fetişcană să te distrezi cu ea,
Noaptea-ţi părea mică, albă şi prea scurtă,
Când fata se lasa puţin mai greu iubită.
Atât îmi se pare mie că-n viaţă te-am iubit,
Că alt bărbat în lume nu mi-a mai trebuit,
Iar Soarele şi Luna lungeau zilele mele,
Scoţându-mi la lumină doar umbrele din ele.
Fiorul fericirii cu pânză l-ai urzit,
Iubindu-te pe tine cu lacrimi am plătit,
Puţina fericire o pun pe locu'ntâi,
Azi nu mai vreau iubite cu mine să rămâi.
AI CONSUMAT
Ai consumat iubire,
Nu ţi-a fost de-ajuns,
Din suflet ai zis ceva,
Ţi-am răspuns,
CU SUFLET.
Dar n-a fost de-ajuns.
Mă faci să insist,
Îmi zici că-i de-ajuns.
Se varsă din mine iubire,
Ea vine spre tine,
Tu fugi speriat mai departe,
Şoptind că-i de-ajuns.
Şi fugi supărat,
Pe-un val ce te-a luat,
Şoptind că-i de-ajuns.
LUPTA
În vise mă bat cu zmeii,
În clipa în care mă trezesc,
Mă bat cu dragostea,
Dragostea ce ţi-o port în vis.
De ură nu mai văd stelele,
De ploaie nu mai sufăr soarele,
Dar el îmi bate în ochi,
Bate până la orbire,
Ca să nu te văd,
Să nu te văd,
Aşa,
Aşa cum eşti.
ADIO
Îmi iau adio de la tine acum
Şi-ţi spun în versuri un pachet de rime,
La gândul că-ţi va fi mai bine;
Cum?
În lipsa mea trăieşti tu fără mine.
Că amintirea îţi va rămâne veşnic,
Îţi voi reda doar libertatea
Şi-o pauză să plângi temeinic,
Că ai găsit singurătatea.
CUTREIER
Cutreier pe ogor pe brazdele deschise,
Că vreau să las în urmă talpa de pocior,
Eu peste văi şi dealuri aşez urme precise
Să le găsească-n toamnă, iubitul meu fecior.
Cutreier peste ani şi pier în deznădejde,
Simt vântul cum mă duce în neclintita zare,
El după orizonturi picioarele-mi ascunde,
Ştergând şi amintirea urmelor de picioare.
TESTAMENT
Îți voi lăsa în testament,
Doar bunurile mele după moarte,
Nu şi trăirile ce nu mai sunt,
Flori de grădina şca stelele-adunate.
Îți voi lăsa în testament
Şi crânguri şi izvoare,
Că ele permanent,
Au fost nemuritoare.
Îți voi lăsa în testament
Şi scrierile mele,
Cu ele si concomitent,
Un lanţ făcut din stele.
Îți voi lăsa în testament,
Ce n-am iubit vreodată,
Între iubire şi moment,
Buchet din florile de altadată.
ULTIMUL PRIETEN, PATUL
Ai vrut să afli cum mă simt,
Ţi-am spus şoptit fără să mint,
Că am o boală deocheată
Şi şansă-i mică de a fii vindecată.
Ai ascultat te-ai speriat şi ai fugit,
Lăsându-mă pe patul ruginit,
Care învechit de anii suferinţei,
Mă susţinea cu forţa biruinţei.
Singurătatea m-a cuprins din spate,
M-a strâns mai tare şi mi-a dat dreptate,
Durerile îmi îmbătse trupul,
Mă consolam şi mi-am văzut destinul.
Întinsă stam pe bunul meu prieten,
În drumul lung către Eden,
Care-mi doream să fie mai aproape,
Ca trupul de dureri să-mi scape.
Şi-atunci am plâns pe umerii de fier,
Care deodată mi-au vorbit ca prin mister
Şi-au zis: Tu n-ai fost singură nici un minut,
Chiar dacă altceva tu ai crezut.
Durerea ta din suferinţa ne-ncetată,
O simt amarnic în inimă de-ndată,
Ce trupul tău devine tot mai greu
Şi-ncepi să mi te rogi la Dumnezeu.
Eu am ajuns astăzi, un pat uzat,
Doar pentru că rugina m-a mâncat
Şi-mi dă dureri ce îmi doboară,
Puterea ce-o aveam odinioară.
Te consolez şi-ţi spun toate acestea,
Pentru că ştiu şi eu ce e durerea,
Chiar dacă sunt mai rece decât tine
Şi sânge nu-mi curge prin vine.
Şi-apoi în viaţa mea de pat sprijinitor,
Am tot văzut cum unii vin şi mor,
Întinşi pe mine ca la ei acasă,
Lăsându-mi mie boala odioasă.
Nu-ţi pierde firea , învaţă să înduri ,
Că sunt cu tine şi nu sunt din scânduri,
Aşteaptă-ţi clipa de eliberare a spiritului
Şi uită-ţi pe salteaua mea durerea trupului.
COBOR ÎN BERNĂ
M-ascund de trecut ca de un balaur,
Trăiesc în prezent dar nu vreau s-o fac,
Eu la viitor n-am să-i dau contur,
Vreau să mor acum înecată-n lac.
Urăsc să trăiesc, de lacrimi m-am stors,
N-am reuşit să găsesc fericirea,
Dar vremea s-a dus…uşor ea s-a scurs…
Așa că-mi doresc, să dispară durerea.
Am obosit să-mi mai urmez destinul,
Mă duce în faţă nu-mi pasă,
În suflet îl simt amar ca pelinul,
Nu vreau să trăiesc, eu renunţ la şansă.
Cobor în bernă dorinţa de-a fi,
Răstălmăcită de trecutul urât,
Eu vreau să mor, mi-a fost pan'aici,
Nimic nu-mi doresc mai mult de atât.
ÎN VIS LA JUDECATĂ
Am mers în noaptea mea de vise,
Pe Domnul să-l întreb şi eu,
De ce relele au permise,
Şi de ce ne supun la greu?
Dar am lăsat să-mi cadă capul,
Cum cad păcatele din pat,
La patul meu am tras capacul
Şi apoi la judecată am plecat.
Am adormit cu Domnul la ureche,
Pe buze am simţit gust de iubit,
Atunci am înţeles o slovă veche,
În care se vorbeşte de sfârşit.
Nedumerirea mi se-aprinde,
Cum se aprind călcâiele iubind,
Un înger mâna îmi cuprinde,
Şi mă anunţă că eu sunt la rând.
În faţa mea, strălucitoare o lumină,
Îmi lasă ochiul dezbrăcat,
Mi-aşează-n faţă o carte plină,
Cu fapte bune şi fapte de păcat.
Le cântăreşte şi-mi îmbracă ochiul,
Ca să-mi arate cât este de cinstit.
Acolo-mi pregătise focul
Sau drumul lung spre infinit.
Îngerul iar mă ia de mână,
Ma ajutat să-nţeleg că m-am salvat,
Că-n fiecare zi , lună sau săptămână,
Pe Domnul eu l-am ascultat.
-->
Răspunsuri