ARMONIZARE
Îndrept trecutul cu lupta de azi,
Păzesc fiece clipă tranzitorie,
Ţin fereastra puterii deschisă,
Aştept lovituri...răbdarea e-n cozi,
Cozi aliniate pentru altă luptă.
Las gândul cu pace în poziţia lui,
Nu mişc nimic dar primesc remuşcări.
În poartă sosit-au strigând insistent,
Să îmi facă din desert, reproşuri.
De durere, colac m-am făcut,
Primind din faţă, turbarea...
Dezbrbrăcasem pământul bătut,
Cu salvarea.
O sirenă cânta angelin,
Vocea ei te cere pe tine,
De durere, la cer mă închin,
Poate vine.
NEBUNUL
Când flori de gheaţă vor crește în drum,
Se calmează eternul nebun,
El paşte durerea, produce regrete,
Şi-mi lasă cordonul tăiat într-un pumn,
Să aştepte.
Aşteaptă şi este legat nefiresc,
Tristeţea e mare şi doare,
Căci flori de speranţă crescute-ntr-un fir,
Mor în zare.
Dar chinul îmi pune prin sare destin,
Și-mi lasă durerea aproape,
O las la o masă, consumă rechin,
Mânioasă.
DE CE TU TOAMNĂ
De ce tu toamnă în mine îmbătrâneşti !
Eu n-am făcut decât să te admir
Şi am spus şi altora cât de frumoasă eşti,
Eşti un delir.
Am admirat la tine bogăţia,
Tu eşti bogată fără de sfârşit,
Eu peste ani mi-am dat jos pălăria,
Tu straie aurii mi-ai săvârşit.
Şi ca să vezi...acum, îmi pare,
Îmi pare c-ai adus un fir de nea,
Te duci pe-o aripă de vânt în zare,
Lăsându-mă s-adorm în iarna grea.
IUBITE, CASA NOASTRĂ
Iubite, casa noastră,
S-a strâns ca firele în gheme,
Îngheață catifeau-albastră,
În iarna spulberând blesteme.
Și mor ai noștri înecați
În marea tăcerii,
Pe unde umblă disperați,
Damnații visării.
Iubite să cerem repaos,
În mantia verde când stăm,
Că-n iarna ce urcăn-n adaos.
Sunt anii la care visăm.
Mă regăsesc
Întind astăzi o mâna în pieptul meu absent,
Mă regăsesc în scripte într-un târziu moment,
Că mor o ştiu demult, însă, n-am terminat,
Că inima-ntr-un ceas, bate nemăsurat.
Întind mâna uitării să zvârl clipa în crâng
Să îi cer socoteală, ori setea să i-o frâng,
Că moartea-mi pare falsă şi lasă de gândit
Cerând înc-o o speranță în pieptul nou venit.
PRECONCEPŢIE
Pierdute idei, găsite în voi,
Închise cu lacăt, privesc, înapoi.
Azi vor fericirea primară să-mi ceară,
Înc-o seară.
Amurgul se lasă tăcut peste casă,
Mă văd făr’ să vreau prinsă în faşă
Și-ntins peste umăr un gând se strecoară
Să mă ceară.
Mă ceartă de noptea cazată la voi,
Atât de intens prescurtată-n nevoi,
Mi-arată idei îmbrăcate în ţurţuri de gheaţă
De-aproape o viaţă.
Şi fraţi şi surori şi mătuşi şi copii,
Vor astăzi în gândul iubirii
Și fug din casa cu minţi intens colorate,
Cu părul pe spate.
O SLOVĂ
O slovă s-a încriptat adânc între noi
Şi a adus cu ea veşnicia.
Regrete nespuse avem amândoi,
Ca Maria.
Maria, odată avea un iubit
Cu inima-n piatra sculptată,
Minunea iubirii-a cerut
Încântată.
Dar iubitul i-a spus o vorba timid,
Maria pierduse puterea
Și ani le-au fost pironiți pe un zid
Cu privirea.
Ea îi ceruse cu-ardoare să vină de-o vrea,
Neantul din ei să-l împartă,
Că moartea şi viaţa-ntr-o stea,
Îi aşteaptă.
O slovă avea,
Să-i ducă Mariei în dar
Şi-un gând rătăcit, prefăcut,
În hoinar.
Maria strânse-se curajul pierdut
Şi-a dus pe jos veşnicia,
Iubitul, în piatră sculptat s-a făcut,
Ca Maria.
CĂLĂTOR
Călător am fost în vis,
Pe drum cu destin Galactic,
Astăzi îţi descriu precis,
Am trecut prin Polul Arctic,
Totul semăna cu moartea
Şi nimic nu exista,
Se făcea că-mi ţine partea,
Dar la ea mă invita.
De atâta întuneric,
Frica-n mine a intrat,
Am urlat ca un coleric,
Până am căzut din pat.
Povestesc râzând acum,
Dar o frică urlă-n mine,
Călător fiind pe drum ,
Mi-am rupt puntea din destine.
SECRETUL INIMII
Eu m-am copt coace-m-ar focul,
c-am pierdut pe drum norocul,
anotimpurile vii au secretul inimii.
Eu m-am dus duce-m-ar timpul
şi-am îngălbenit cu trupul ,
anotimpurile vii, au secretul inimii.
Am pierdut pierdu-m-aş iară,
pierde-m-aş ca prima oară,
anotimpurile vii, ţin secretul inimii.
Piară-n piatră am sculptat
peste secretul purtat,
anotimpuri aurii, prinse-n casa inimii.
În pridvorul de fecioară,
te-am primit întâia oară,
anotimpurile vii, am în jugul inimii.
Vis etern purtat în simţuri,
mută-te din anotimpuri,
anotimpuri aurii, vor secretul inimii.
Vis în vis de întâlnesc, elegant îi dăruiesc,
visul somnului firesc,
și-anotimpurile vii din secretul inimii.
Am crescut aripi
Am crescut aripi să ating cerul
Şi-am bătut pământul negru de durere,
Am primit lumini dintr-un răsărit,
Să trăiesc frenetic fiecare clipă,
În blândeţea nopţi.
A crescut aripi pragul tinereţii,
Să zboare nostalgic din copacul vieţii.
Ai ales de o vreme
Ai ales de o vreme pe sub cerul cu ploi,
Să te-mbeți cu iubirea care arde în noi,
Ai lăsat glasul tău să mă strige grăbit,
Înr-o mare de hău unde eu n-am venit.
Ca tot cerul albastru pe acord de chitară,
Te-ai lăsat ca arcușul peste-a corzii vioară,
Ai purtat peste zi noaptea plină de viață,
Și cu stele făclii te opreai dimineață.
Eu poeme îți scriu toamna asta ce vine
Și las cerul pustiu pun o bluză pe mine,
Mă ridic din durere îi rup colții ușor,
Să mă uite o viață pe al vieții picior.
Fiindcă vara privește cum furtuna din noi,
Între palme strivește versul scris de-amândoi,
Unde îngerii cântă despre colțul de rai,
Ce își poartă pe umeri numai luna lui mai.
Acum plec să împart pașii mei pe covor,
Colo-n pieptul grădinii și în bietul pridvor,
Și te strig ca să vii s-aduci soarele-n casă,
Iar în păr să îmi prinzi steaua mea norocoasă.
Eu încă trag
Eu încă trag de pași afară,
Prins-am toți zorii pe cărări,
Cu aripi lungi ce mă-nfioară,
Mă-ncurc în ceasul unei gări.
Timpul se risipește-n seară,
Când am să-i dorm pe talp’adâncă,
Dar spune-mi, care, care gară,
Va scoate graiul tău de stâncă!?
Nebun văzut pe sub sprâncene,
Să vii să îți alegi chimvalul,
Să verşi vinul din damigene,
Că poate-aşa te va lua valul.
Atunci dorul te va străpunge,
Cu palma pieptului fierbinte,
Dar tot întreb: oare nu plânge,
Festinul așezat în minte?
VISUL
Amintiri din vis rătăcite în straiele nopţii,
În bucăţele ,frânturi sau fărâme,
Speranţele-n mine mă dor,da, mă dor,
Nu vreau uitarea, ştiţi bine.
Veniţi aici, sunt cuminte acum,
Aş vrea să-mi staţi pe retină, uitate.
Amorţeala, gravă îmi pare.
Spuneţi-mi.
Unde să caut?
Evaziunea, în noapţe mă pierde,
Mă pierde la număr.
Din visul pierdut eşti clipa tăcută,
Dar vino, lumina e-n zori.
Aş vrea să trăiesc, etern şi firesc,
Să pierd aventura cu noaptea,
Noaptea căzută în patul de şoapte,
Purtată cu bezna-n păcate.
Amurgul din vis să dispară,
În spirit, întregul s-apară,
Cerută din noapte,dorită să fiu,
În braţele visului,visului viu.
-->
Răspunsuri