Ning cireşii în amurg
amarul atât de pur.
Din uitare vin şi curg
visele ce le conjur:
tu din mine să nu pleci,
în urmă să laşi cenuşa
clipei ce-a trecut pe veci.
Focul urii-a trântit uşa.
Printre gene înflorite
sună lacrimile tale
-dintr-o rouă- dăltuite.
Parc-aud tăceri astrale
şi-ţi sărut -pe urme- paşii
să nu vină trenu-n gară.
Fug din ea sinucigaşii,
primăvara- să nu doară.
La mine să te întoarcă,
mâna- să mi-o ţii pe clape.
Simfonia ce mă-ncearcă
să ne fie mal şi ape;
eu- piatră de râu, tu- vad;
ploaia- voalul de mireasă.
Din ciresi florile cad,
iubirea- să vin-acasă.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri