Dorina Pop, România, Panorama Literară, Septembrie 2023
- Eseu
Atitudine
Dacă am vrea să analizăm static substantivul atitudine, observăm că are două conotații. Una se referă la ținuta sau poziția corpului, iar cea de-a doua ne dezvăluie felul de a fi sau a se comporta așa zisul om de atitudine. „Există o mică diferenţă între oameni, dar această mică diferenţă contează. Această diferenţă este atitudinea. Ceea ce contează e dacă această atitudine e pozitivă sau negativă.” - W. Clement Stone.
Atitudinea este dată de gândurile, sentimentele și acțiunile noastre. Uneori gândurile pot crea sentimente pozitive, alteori acestea dezvoltă sentimente negative. „Atitudinea ta, nu aptitudinea ta, îți va determina altitudinea.” afirma Zig Ziglar. Deci dacă avem și susținem o atitudine pozitivă într-o anumită circumstanță, ne îmbunătățim starea de bine și de ce nu, visele pot deveni realitate. Nu luăm o atitudine pozitivă față de semenii noștrii pentru a deveni un lider, ci pentru a perpetua starea de bine, de confort sentimental. Winston Churchill susținea că: „Atitudinea e un mic detaliu care face o mare diferenţă.”
Sunt unii dintre noi, cu o gândire negativă, care transmit răul. Atitudinea lor negativă poate crea efecte nocive atât lor, cât și semenilor acestora. „Atitudinea ta este ca o cutie de creioane care îți colorează lumea. Colorați în mod constant imaginea dvs. gri, iar imaginea dvs. va fi întotdeauna sumbră. Încercați să adăugați câteva culori strălucitoare imaginii, incluzând umorul, iar imaginea dvs. începe să se lumineze.” - Allen Klein.
Societatea contemporană se pare că a ajuns la culmile răului, nu neapărat din cauza unei constante atitudini negative, ci mai degrabă din cauza unei lipse de atitudini generalizată pe toate planurile sferei sociale și politice. Emiliano Zapata spunea: „Prefer să mor protestând decât să trăiesc în genunchi!„ și Albert Einstein afirma cu tărie un mesaj valabil și azi: „Dacă dorim să continuăm a trăi pe aceasta planeta este nevoie de o schimbare de atitudine.”
©Dorina Pop, 2023
Comentarii
Văd a se aborda subiecte cu diferite nuanțe, cum ar fi și la atitudine: comportare, manifestare, comportament, manieră, conduită, ținută, postură, expresie.