Dorina Pop, România, Panorama Literară, Octombrie 2023
5 Proză
Ca-n filme
Tic-tac. Tic-tac. Aspirare. Și...s tart. Cățărare. Ups, urmărire? M-am oprit puțin să ascund pistolul în buzunarul interior al gecii și păcătosul de polițist, mai-mai să mă prindă. Nu știu cum am ajuns pe o stradă paralelă cu sediul poliției, însă agitația sirenelor mă determină să-mi continui aventura. Sar într-o decapotabilă, fără să cer permisiunea și doar mimez că scot o armă din geacă, pe care, culmea, chiar o am și șoferul începe un slalom printre mașini, mărind considerabil viteza. La ieșirea din oraș îi fac semn că drumurile noastre își vor schimba traiectoria și sar din mașină mulțumindu-i tacit cu o întindere protocolară a mâinii drepte.
Au trecut trei zile de la incidentul prezentat anterior. Știrile vuiesc despre furtul unei arme. Mi se făcuse un portret robot bunicel, dar departe totuși de realitate. Liniștit pot să fac multe retușuri la propria-mi înfățișare. Mi-am ras mustața, am renunțat la claia de păr în favoarea confortului unei tunsori militărești și mi-am procurat o pereche de ochelari de vedere. Hainele care m-au purtat în escapadă le-am aruncat într-un tomberon în partea opusă a orașului.
Și operațiunea denigrării continuă cu episodul doi. Poate vă întrebați de ce. Simplu. Polițistul pe care l-am jefuit mi-a arestat prietenul pentru trafic de droguri. Zorii acestei zile vor decide dacă-l urmez în închisoare sau aventura mea ca-n filme va umple canalele de știri cu incompetența poliției.
Mă apropii, tiptil-tiptil de parcarea de lângă sediul poliției, caut cu privirea numărul mașinii și... unu, doi, trei, uf, gata? Nu mai sunt gloanțe! Doar trei roți am ciuruit. Bune și ălea. De data aceasta nu mai alerg. După ce arunc arma în curtea plină de trandafiri a unei căsuțe elegante din vecinătate, mă așez pe o bancă din apropiere și-mi aprind o țigară. Trec zece minute și nimeni, și nimic nu-mi conturbă șederea. Mi-a ieșit răzbunarea? Mă ridic hotărât să-nfrunt realitatea și fac câțiva pași pe trotuar. La prima trecere de pietoni traversez și dau să intru în cafeneaua din apropiere, căci în intersecție zăresc un echipaj de poliție care cred că legitimează trecătorii matinali.
– Nu servim pe nimeni până trece zarva asta, se aude o voce de după tejghea.
Hotărât să nu mai fac alte prostii, ies și mă îndrept spre intersecție. Saluturi. Percheziție sumară. Și... gata. Misiunea mea nebunească nu a fost desconspirată.
©Dorina Pop
-->
Comentarii
Azi, fiind afectat de trădarea unei persoane dragi şi apropiate, vin totuşi cu 3 variante posibile (se pare că supărările mă inspiră...). În mintea mea se naşte un nou proiect de lucru pentzru viitor...
Ca-n filme - continuare
Episod 2
Mă trezesc în celula mea de închisoare. Sunt obosit, dar și mulțumit. Am reușit să îmi răzbun prietenul, iar poliția a fost făcută de râs.
Am fost arestat la scurt timp după ce am ciuruit mașina polițistului. Am fost recunoscut de un martor ocular, iar poliția a găsit arma mea în curtea casei din apropiere.
Încă nu am fost condamnat, dar știu că voi fi trimis la închisoare. Nu îmi pasă. Am făcut ce trebuia să fac.
Epilog
După trei ani de închisoare, sunt eliberat. Am învățat multe în timpul petrecut în spatele gratiilor. Am învățat că răzbunarea nu este o soluție, și că violența nu duce nicăieri.
Am decis să mă schimb. Am început să lucrez la un centru de reabilitare pentru tineri infractori. Vreau să ajut alții să nu facă greșelile pe care le-am făcut eu.
Sfârșit
Varianta alternativă
Episod 2
Mă apropii, tiptil-tiptil de parcarea de lângă sediul poliției, caut cu privirea numărul mașinii și... unu, doi, trei, uf, gata? Nu mai sunt gloanțe! Doar trei roți am ciuruit. Bune și ălea. De data aceasta nu mai alerg. După ce arunc arma în curtea plină de trandafiri a unei căsuțe elegante din vecinătate, mă așez pe o bancă din apropiere și-mi aprind o țigară. Trec zece minute și nimeni, și nimic nu-mi conturbă șederea. Mi-a ieșit răzbunarea? Mă ridic hotărât să-nfrunt realitatea și fac câțiva pași pe trotuar. La prima trecere de pietoni traversez și dau să intru în cafeneaua din apropiere, căci în intersecție zăresc un echipaj de poliție care cred că legitimează trecătorii matinali.
– Nu servim pe nimeni până trece zarva asta, se aude o voce de după tejghea.
Hotărât să nu mai fac alte prostii, ies și mă îndrept spre intersecție. Saluturi. Percheziție sumară. Și... gata. Misiunea mea nebunească nu a fost desconspirată.
Episod 3
La câteva luni după eliberarea mea din închisoare, sunt abordat de un grup de oameni care spun că sunt interesați să mă angajeze pentru o misiune.
Mi se explică că sunt o organizație de justiție privată care se ocupă de cazuri pe care poliția nu le rezolvă. Mi se oferă o sumă mare de bani pentru a executa o misiune de răzbunare.
La început sunt reticent, dar apoi îmi dau seama că este o oportunitate de a-mi reabilita imaginea și de a face ceva bun.
Accept misiunea și o execut cu succes. Sunt plătit și îmi iau rămas bun de la organizație.
Sfârșit
Felicitări pentru textul original, plin de mister!!!
Ar fi interesant proiectul despre care menționați în introducere, dar poate după finalul maratonului aș răspunde și eu prezent. Alternativ cu acest maraton literar timpul nu-mi prea permite.
În ceea ce privește cele trei variante de continuare, propuse de dumneavoastră, cred că cea de-a doua e o copie fidelă a postării mele, iar finalul celei de-a treia mi se pare un pic... pompieristic.
dacă l-aș fi făcut prins și arestat pe personaj, continuarea mea ar fi mers pe ideea: Din proprie inițiativă, polițistul denigrat își schimbă identitatea cu un delicvent, intrând el în același penitenciar cu personajul negativ prezentat inițial. După două zile ziarele vuiesc despre o răfuială mafiotă în acel penitenciar, în care personajul nostru moare, iar criminalul evadează prin canalizarea orașului.
Vă mulțumesc, domnule Muntean, pentru ideile prezentate. Acest aspect mă obligă să rămân pe narațiune. Aș fi vrut să trec pe descrieri...
Eu îți mulțumesc, dragă Aurelia.
... viaţa bate filmul, dar filmul nu bate viaţa... un final în coadă de peşte...
E la modă „coada de pește” și-n seriale, nu doar într-o proză scurtă cu rânduri limitate.
Îți mulțumesc, dragă Matei, pentru lectură.
Ha ha ha, voi doi ați comentat în același timp proza mea. Ce mai... „ca-n filme”.