Dorina Pop – Copite în pantofi de lac (eseu)

 

Dorina Pop, România, Panorama Literară, Septembrie 2023

  1. Eseu

 

Copite în pantofi de lac

 

Analizând societatea contemporană constatăm, cu regret, faptul că de multe ori valorile umane sunt umbrite de așa zișii alpiniști de duzină. Ascensiunea pe culmi cu dorința de a atinge vârful muntelui cu orice mijloace e periculoasă. Însă pericolul și-l asumă cei care trăiesc pentru a fi aclamați. Aceștia nu folosesc metoda pașilor mărunți pentru a-și atinge scopul, ci multe, multe metode neortodoxe. Parcă ar avea „copite” în pantofi de lac.

Pentru a analiza mai bine acest aspect, al parvenirii, îl putem cita pe Jason Estes, care susținea: „Este important să ajungi măcar o dată într-o stare de graţie, fiindcă mai apoi, o să vrei să te întorci în acel "spaţiu" înalt vibraţional. Nu contează că îţi va lua ceva timp până vei reuşi să ajungi a doua oară în starea de graţie. Vei reuşi să faci asta din ce în ce mai des. Este ca şi cum de câte ori ajungi acolo, ai mai curăţat puţin "cărarea" care te duce în acel loc şi data următoare îţi va fi şi mai uşor să ajungi în starea respectivă.”

Exemple de astfel de oameni putem găsi în toată sfera activităților sociale, însă scopul nostru nu este să arătăm cu degetul, ci să tragem un semnal de alarmă. Cum se pot orienta tinerii spre o carieră de succes apelând la onestitate și inteligență, când văd în stânga și dreapta lor doar bariere? De ce cred că vor pătrunde în istorie pe ușa din față cei care calcă pe cadavre pentru a ajunge în vârful ierarhiei sociale sau politice? Ce a făcut un taximetrist, de exemplu, pentru a ajunge director de spital? Cum a procedat o manichiuristă să devină ministereasă? Și dincolo de aceste anomalități, licențiaților cu merite li se cere cinci ani de experiență profesională pentru a fi încadrați pe un post decent. De ce?

Cu cât ascensiunea pe o scară socială este mai rapidă, cu atât câderea poate fi mai brutală și „pantofii de lac” se rup sau se găuresc. Tendința lor ar fi să caute alt tip de pantofi, poate din piele de șarpe, căci lacul poate fi demodat.

Concluzionăm faptul că: „Dacă nu poţi să ajungi om de seamă, mergând de-a dreptul, n-ai să ajungi niciodată luând-o pe ocolite.” - Charles Dickens.

 

 

                                                                                                                                                                                                                                       ©Dorina Pop, 2023

Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Parvenirea este o problemă care trebuie abordată. Succesul obținut prin parvenire nu este durabil și că poate avea un impact negativ asupra societății. Este important să promovăm valorile etice și morale în societate. Acest lucru poate fi realizat prin educație și prin exemplul personal.

Acest răspuns a fost șters.

navigare

Blog Topics by Tags

Monthly Archives

Topics by Tags

Monthly Archives

-->