Dorina Pop, România, Panorama Literară, Octombrie 2023
4 Proză
Glonțul de sub bărbie
În salonul de terapie intensivă, Bianca, îndepărtându-se de patul fiului său, își plânge soarta crudă și nedreaptă. De câteva zile, când pușlamaua de soț a fost eliberat din penitenciar, nu știe pe ce cărări s-o apuce. În orice moment acesta îi poate crea alte și alte probleme, iar ea, epuizată de neputința procurării unei inimi funcționale pentru Andrei, trăiește o dramă secundă după secundă.
– Ies să fumez, Bia.
– Să nu stai mult, Nicu. Trebuie să merg până la muncă să prezint concediul medical.
Nu, nu putea fi atent la mesajul transmis de soția lui. El are alte planuri mult mai întortocheate. Caută cabinetul doctoriței și solicită o întrevedere cu aceasta. I se transmite că trebuie s-o aștepte, căci este în sala de operații. Își aprinde o țigară și lasă gândurile să galopeze printre amintiri. Își aduce cu drag aminte cum mărșăluia pe holurile spitalului, probabil la alt etaj, când a venit pe lume Andrei. O lacrimă jucăușă se ascunde la colțul ochiului drept.
– Domnule Nedelcu, a venit doamna doctor. Dacă doriți să vorbiți cu dumneaei, este în cabinet.
Rupt brusc din amintiri, uită și să mulțumească asistentei, și să bată în ușa cabinetului. Intră în tăcere, ca un mieluț pregătit de sacrificiu. Întrevederea cu cadrul medical este dură prin mesaj – dacă-n patruzeci și opt de ore nu vor procura o inimă compatibilă, este posibil ca Andrei să plece într-o altă dimensiune.
– Ne străduim, domnule Nedelcu, să rezolvăm problema, afirmă doctorița în timp ce-l conduce puțin pe hol pe tatăl îndurerat.
– Voi depune și eu un efort substanțial, afirmă agitat tatăl, în timp ce scoate din geacă un pistol.
– Ce vreți să faceți, domnule. Chem paza!
– Nu-i nevoie. Pregătiți-vă de transplant, strigă el și-și trage un glonț sub bărbie.
Viața, ca o ață care se poate rupe oricând și oricum va învinge. Agitație. Poliție. Și... camerele de luat vederi salvatoare.
În sala de operație, cu lacrimile înghețate în ochi și cu mâinile ușor tremurânde, doctorița, cu un întreg arsenal de asistente, se apropie de finalul intervenției chirurgicale. Andrei are o inimă nouă!
©Dorina Pop
-->
Comentarii
Povestirea "Glonțul de sub bărbie" este o poveste emoționantă despre puterea iubirii și a familiei.
Îmi permit deci să-i ataşez un posibil capitol 2, mai optimist...
Capitolul 2
Bianca iese de la muncă, epuizată de o zi plină de emoții. De-abia așteaptă să ajungă la spital și să vadă cum se simte Andrei.
Când ajunge în salon, Bianca este întâmpinată de o echipă de medici și asistente, care îi anunță că Andrei a fost operat cu succes. Inima donatoare a fost găsită în ultimul moment, iar transplantul a decurs fără probleme.
Bianca este cuprinsă de o bucurie imensă. Își îmbrățișează fiul și îl sărută cu lacrimi în ochi. Andrei este încă slăbit, dar este conștient și vorbește cu mama lui.
"Mamă, unde ești?", întreabă Andrei.
"Sunt aici, Andrei, lângă tine", răspunde Bianca.
"M-am simțit atât de rău", spune Andrei. "Mă bucur că ai reușit să găsești o inimă pentru mine."
"Și eu sunt fericită că ești bine", spune Bianca.
Bianca rămâne cu Andrei toată noaptea. Îi vorbește și îi citește povești, pentru a-l ajuta să adoarmă.
A doua zi dimineață, doctorul îi spune Biancai că Andrei se poate externa din spital în câteva zile. Bianca este atât de fericită încât nu poate vorbi.
Îi mulțumește doctorului și asistentelor pentru tot ce au făcut pentru Andrei. Apoi, o conduce pe Bianca în salonul unde se află Nicu.
Nicu este încă în comă, dar doctorul îi spune Biancai că are șanse mari să se trezească.
Bianca stă lângă Nicu și îi ține mâna. Îi spune că îl iubește și că îi iartă pentru tot ce a făcut.
Bianca rămâne cu Nicu câteva ore. Apoi, pleacă la casă, pentru a se odihni.
Concluzie
Bianca și Andrei au supraviețuit unei tragedii. Andrei a primit o inimă nouă, iar Nicu are șanse mari să se trezească din comă.
Bianca își dă seama că viața este prețioasă și că trebuie să o prețuiască mai mult. Ea promite să se descurce singură, fără ajutorul lui Nicu.
M-ați făcut să zâmbesc. domnule Muntean. Continuarea pe care-ați prezentat-o e haioasă, dar umbrește titlul prozei mele. Am descoperit însă talentul pe care-l dețineți și-n creațiile literare în proză. Nu vă mărginiți doar la poezii... cu „șerpișori”, treceți la acținue, narațiune.
Vă mulțumesc, domnule Muntean. și pentru colaborare, și pentru promovare. Pupici.
Se spune că a-ţi da viaţa pentru aproapele tău e semn de iubir supremă, dar să-ţi curmi viaţa din proprie iniţiativă pentru asta e totuşi semn de iubire, viaţa noastră nu e a noastră, o putem trăi cum vrem dar nu avem dreptul să o curmăm pentru nimic în lume.
Povestire însă dezvăluie un adevăr trist... Îmi place enor cum scrii, Dorina!
Cuvintele tale m-au uns pe suflet, dragă Matei. Mulțumesc.
Dacă tatăl nu i-a putut oferi fiului un model demn de urmat până-n momentul prezentat, prin sacrificiul său credea că-și răscumpără „toate păcatele” anterioare. imaginea tatâlui oricum era compromisă.
Mulțumesc, dragă Aurelia pentru popas.