Dorina Pop, România, Panorama Literară, Octombrie 2023
10 Proză
Monstrul din pădure
Adolescenții din jurul focului de tabără, pregătiți sau nu, urmau să joace în curând ultimul act din viața de licean, clasa a doisprezecea, culminând cu hopul bacalaureatului. Tabăra de vară se pregătește să tragă cortina, în două săptămâni va începe școala. Aneta și Silviu, încurcați în priviri, trăiri și sentimente, se-ndepărtează puțin câte puțin de zgomotoșii lor amici, câutând confortul liniștii în magia nopții. Așa au ajuns, fără să-și dea seama în pădurea din apropierea taberei, unde stânjeniți, dar mână-n mână căutau bucuria primului sărut. Deodată liniștea se sparge, căci glasul lui Silviu vorbește parcă pentru el însuși:
– Ce-o căuta, unchiul Ghiță, în pădurea asta? și se-ndreaptă grăbit spre zona unde și-a zărit unchiul, lăsând-o puțin în spate pe însoțitoarea sa.
Fata dezorientată, totuși îl urmează pe iubitul său prieten, dar instant se blochează în gesturi, în sunete, câzând inertă la pământ. Ce-a fost să-i vadă ochii a depășit cu mult sfera realului. Când pe Silviu îl despărțea doar un pas până să-și îmbrățișeze unchiul, acestuia din urmă îi creșteau clipă de clipă rădăcini pe brațe, pe corp, pe figură, rădăcini care brusc l-au aspirat pe băiat, până când s-au spulberat amândoi în neant.
Două degete puse sub urechea dreaptă, pe gât, vreo trei palme și o mână întinsă de către un om al legii o trezesc pe Aneta din starea de leșit.
– Am găsit fata! Haideți să mă ajutați, nu arată prea bine...
Deci au fost dați dispăruți? Nu e doar o închipuire de-a ei. Chiar dacă de abia se ținea pe picioare și mergea sprijinindu-se de doi polițiști, Aneta și-a dat seama, ajungând în tabără, că universul ei s-a rotit cu nouăzeci de grade.
Sosește mama ei. Îmbrățișări. Întrebări. Interogatoriu. Tăcere. Ambulanță în mișcare. Sosită la spital, chinul fetei continuă cu analize de sânge și un control ginecologic. Nu mai suportă. Nu e nici drogată și nici n-a violat-o nimeni, dar cine i-ar crede povestea? Să-ncerce măcar s-o spună?
Întinsă pe un pat de spital, cu perfuzie în mâna stângă și strângând cu putere mâna mamei cu cealaltă, transmite celor interesați ceea ce-a trăit și văzut. Suspine și lacrimi se încurcă în narațiune până la final, când polițistul care-și lua notițe solicită asistentei prezente refacerea analizelor de sânge.
– Nu, nu sunt drogată, tu ești un prost! Caută alte răspunsuri la fața locului. Lasă-mă pe mine-n pace, căci nu mai suport.
Asistenta îi face semn cu privirea omului legii că ar fi decent s-o lase pe fată să se liniștească și ies amândoi din salon, închizând ușa după ei.
©Dorina Pop
-->
Comentarii
Inspirate pozele cu monştrii de pădure şi captivantă povestire, Ba văd că sunt mereu provocat... pregătisem vreo 3 variante dar azi doar una...
Mă tot gândesc că poate până în 2024 aşputea deschide aici o pagină experiment în care să incercăm mai multe variante ale aceluiaşi subiect în proză...
Continuarea povestirii "Monstrul din pădure"
Ziua următoare
Aneta se trezește în spital, singură. Mama ei a plecat să se odihnească, iar polițistul nu s-a mai întors. Ea se uită în jur, confuză. Nu își mai amintește cum a ajuns acolo.
Privire retrospectivă
Aneta și Silviu se află în pădure, stând de vorbă. Deodată, Silviu vede un om care îi seamănă cu unchiul său, Ghiță. Aneta nu-l recunoaște.
Silviu se duce spre om, dar Aneta îl urmărește din urmă. Când Silviu e la un pas de om, ea vede ceva ieșind din corpul acestuia: niște rădăcini care îl învăluie pe Silviu și îl trag în pământ.
Aneta țipă și cade la pământ, leșinată.
Sfârșitul amintirilor
Aneta se ridică din pat și se uită în oglindă. Este palidă și speriată. Nu știe ce s-a întâmplat cu Silviu și nu știe dacă cineva o va crede.
***
Polițistul se întoarce în salon, intră și se așează pe un scaun lângă Aneta.
Polițistul: Bună, Aneta. Cum te simți?
Aneta: Nu prea bine.
Polițistul: Îmi pare rău. Am fost nevoit să plec ieri seară, dar sunt aici acum să te ajut.
Aneta: Mă puteți ajuta să-l găsesc pe Silviu?
Polițistul: Da, încercăm tot posibilul.
Aneta: V-am spus tot ce s-a întâmplat. De ce nu mă credeți?
Polițistul: Nu cred că eşti drogată.
Aneta: Dar cum să nu credeţi? Am văzut cu ochii mei!
Polițistul: Oamenii văd lucruri ciudate când sunt speriați.
Aneta: Dar eu nu eram speriată! Eram fericită.
Polițistul: Poate că ești în negare. Poate că nu vrei să crezi că Silviu e mort.
Aneta: Silviu nu e mort!
Polițistul: Atunci, unde e?
Aneta: Nu știu.
Polițistul: Dar ai văzut cum a fost luat de un monstru.
Aneta: Da, am văzut.
Polițistul: Ei bine, nu există monștri.
Aneta: Dar eu l-am văzut!
Polițistul: Poate că a fost o halucinație.
Aneta: Nu, nu a fost o halucinație!
Polițistul: Hai să încercăm să găsim o altă explicație.
Aneta: Nu există altă explicație.
Polițistul: Hai să așteptăm analizele de sânge. Poate că ele ne vor da un indiciu.
Aneta: Bine.
Polițistul se ridică și iese din salon. Aneta rămâne singură. Ea știe că polițistul nu o crede. Dar ea știe că ce a văzut este adevărat.
Ea trebuie să găsească o modalitate de a-l găsi pe Silviu. Dar cum?
Iese din spital și merge la locul în care a văzut monstrul sperând că va găsi ceva care să-i dea un indiciu despre unde poate fi Silviu.
Se tot plimbă prin pădure, dar nu găsește nimic. Este pe cale să se întoarcă, când vede ceva în desiș. Se apropie și vede o pată de sânge. Se uită în jur și vede că sângele duce spre o groapă.
Se apropie încet de groapă și se uită înăuntru. Vede un corp îngropat nşi uitându-se mai atent și vede că este corpul lui Silviu.
Aneta cade în genunchi, șocată. Nu poate crede că Silviu este mort. Începe să plângă și să urle, nu știe ce să facă.
În cele din urmă, ea se ridică și începe să sape. Ea vrea să-l scoată pe Silviu din groapă. După câteva ore, ea reușește să scoată corpul lui Silviu din groapă. Îl ține în brațe și începe să-i vorbească. spunându-i că nu-l va uita niciodată.
Între timp, poliția ajunge la locul crimei. Sunt șocați să vadă corpul lui Silviu.
Încep să investigheze cazul, vor să afle ce s-a întâmplat cu Silviu și cine este responsabil pentru moartea lui.
Aneta este intervievată de poliție. Ea le spune ce a văzut în noaptea în care Silviu a dispărut. Poliția este sceptică în ceea ce privește povestea ei. Ei cred că ea a fost martora unui accident sau că a avut o halucinație.
Aneta este hotărâtă să-și dovedească nevinovăția. Ea este convinsă că monstrul din pădure este real și că el este responsabil pentru moartea lui Silviu.
Sfârșitul povestirii
Posibile continuări
Povestea poate fi continuată în mai multe moduri.
Un final posibil ar fi ca Aneta să găsească dovezi care să susțină povestea ei. De exemplu, ea ar putea găsi rădăcinile monstrului sau ar putea găsi un martor care a văzut monstrul.
Un alt final posibil ar fi ca Aneta să se răzbune pe monstru. Ea ar putea încerca să-l omoare sau ar putea încerca să-l oprească să mai ucidă alte persoane.
În cele din urmă, decizia de a continua povestea în acest mod sau în altul ne aparține...
Dumneavoastră chiar ați început experimentul despre care vorbiți, domnule Muntean. Aș fi tentată și eu, însă nu continuând prozele mele scurte. Ar trebui ca altcineva să scrie proză în acest maraton literar pentru a experimenta și eu cumva, ceva. Însă, de ce să nu recunosc, sunt zile când de abia apuc să-mi scriu „bucățica de proză” pentru ziua în curs. Nu știu dac-aș găsi timp și pentru alte experimente literare în același timp cu acest maraton.
Răspund și citesc cu drag tot ceea ce se postează în comentarii la adresa prozelor mele din bun simț și apreciind astfel timpul acordat de cititor umilelor mele „mâzgăleli” literare.
Vă mulțumesc, domnule Muntean, pentru versiunile prezentate.
Mda, am început - şi fără voia mea neapărat, dar într-un fel provocat. Aziam început construcţia unei pagini "Experiment literar" unde se va putea publica în oricâte versiuni şi nerstricţionat de dimensiunea textuluil - ori ca răspuns la vreo postare de pe site (deci nu numai din maraton - ori ca texte inedite pe care autorul urmează să le definitiveze. Un fel de atelier litera pe văzute.
"Monstrul din pădure" este o povestire horror-fantezist-fantastică despre o fată care este martora unui incident bizar în pădure, povestire care se termină în coadă de peşte (cred că marcă Dorina Pop deja).
Oricum văd că promisiunea de ieri a-ţi respectat-o, a-ţi venit cu o altă transformare... (poate iar Şefu va veni cu o varintă de continuare...)
Povestirea "Monstrul din pădure" explorează după mine trei teme: Groaza, Trauma, Necredința, cea din urmă atribuită autorităţii care parcă gândeşte după un şablon: eşti tânăr, ai păţit ceva dubios - e clar eşti drogat.
Cum am spus m-a surprins plăcut naraţiunea. Felicitări!
O ho ho, coada de pește e bună și-n farfurie, și-n proză. Glumeam. Apelând la regulamentul acestui concurs, adică maxim 40 de rânduri zilnic, nu cred că aș putea scrie altfel. Cârcotașii poate-ar zice să împart textul în părți mai mici, însă așa aș putea deruta și puținii cititori care-și fac timp să citească și să comenteze. Bun și „peștele” la ceva, dragă Matei.
Mulțumesc pentru apreciere.
Un astfel de subiect te inspiră şi imagistic. Iată câteva idei...
Mulțumesc pentru imaginile adaptate prozei prezentate de mine, dragă Matei. Eu vorbeam însă despre unchiul băiatului căruia în loc de brațe i-au crescut rădăcini, dar apreciez efortul tău. Pupici.