Dorina Pop, România, Panorama Literară, Octombrie 2023
20 Proză
Nuanțe de gri
Cu treizeci și ceva de ani în urmă eram un vierme amărât, plictisit și nevinovat. Nu-mi pot imagina cum, de la un gând rebel, în care-mi doream să intru-n pielea unui om, nu doar că am reușit, ci am o familie, o educație și chiar o prietenă care cică mă iubește. Viața mea a luat o întorsătură de treisute șaizeci de grade și eu? Eu, ce? Fostul vierme-și plânge de milă, iar actualul recipient uman s-a blocat de câteva ore pe terasa unei cârciumi și caută răspunsuri referitoare la traiectoria propriului destin. Un sunet strident mă rupe din visare:
– Alo?
– Ce faci, Virgil, unde ești?
– Emilia? Sunt... la cumpărături.
– Zău, mă. Te caut de câteva ore și când te găsesc te-ai decis să mă minți?
– Nu te mint, iubito. Cumpăr și eu ce pot, în funcție de necesități.
– Și „necesitatea” ta în ce constă? O halbă de bere?
– Ce imaginație bogată ai.
– Lasă tu imaginația mea, căci te văd, sunt peste drum de tine, adică de bodega unde-ți faci veacul, vierme ce ești!
– Și? Hai să bei și tu o halbă de bere sau o cafeluță.
Închid telefonul și-mi aprind o țigară, doar-doar mi-oi reveni din starea de amețeală în care sunt. Trag două fumuri și-mi aduc aminte că astăzi ar fi trebuit să mergem la primărie să depunem actele pentru legiferarea relației noastre. Cum am uitat? Dacă dau timpul înapoi cu vreo câteva ore, nu cred că uitarea m-a adus aici, ci gândul c-am putea avea urmași. Ce-ar fi copiii noștri? Niște oameni-viermi sau mai rău viermi-oameni. Gândul acesta m-a determinat să dau înapoi. Cum să-i spun Emiliei că nu-mi doresc copii? N-ar fi mai simplu să-i spun că n-o mai iubesc? O lacrimă s-a furișat pe coada ochiului drept și Emilia s-a așezat agitată pe scaunul din fața mea.
– Tot tu plângi, Virgil? De ce n-ai venit la primărie cum ne-am înțeles ieri?
– A murit mătușa Vera, sora mamei. Trebuie să amânăm nunta.
– Și de ce nu m-ai sunat? Am așteptat ca o proastă în față la primărie aproape o oră. Am crezut că te-ai răzgândit, că nu mă mai iubești.
– Eu? Doamne ferește, ce m-aș face fără tine? Dar... de ce m-ai făcut vierme?
– Nu știu. Așa, din alint. Eram nervoasă pe tine.
©Dorina Pop
-->
Comentarii
"Nuanțe de gri" este o poveste originală și captivantă, care explorează teme precum identitatea, natura umană și dragostea.Personajul principal este bine dezvoltat și cititorul se poate identifica cu el. Povestea este originală și interesantă, iar concluzia este memorabilă.
Şi pentru căam "lansat" Experimentul literar veţi găsi acolo pentru această povestire câteva posibile cariante de continuare...
Vă mulțumesc, domnule Muntean.