Dorina Pop, România, Panorama Literară, Septembrie 2023
- Eseu
Scara cu flori
Cum: „Cerul sărută pământul prin ploaie; pământul sărută cerul prin flori.” - Rabindranath Tagore, tot așa o femeie când devine mamă își sărută pruncul ca pe o floare ce-o ține la piept. Atât copilul, cât și floarea emană iubire, prospețime și emoție. Emoție ne transmite și primul ghiocel. Acesta încearcă să pășească pe o scară, fugind de iarnă. Când imaginara scară va fi plină cu flori, magia ia locul emoției în câmpul cu narcise. „Florile primăverii sunt visele iernii, povestite dimineața, la micul dejun al îngerilor.” - Khalil Gibran.
Pe scara valorică umană, fiecare individ poate fi comparat cu o floare. Florile indiferent de culoarea petalelor, de mediul lor de dezvoltare sau de faptul dacă au sau nu spini (trandafirii, cactușii) emană gingășie. Noi, oamenii, indiferent de treapta scării pe care stăm am putea să ne ridicăm la valoarea unei flori? Buddha afirma: „Așa cum o floare de lotus se naște din apă, crește în apă și se înalță din apă pentru a sta deasupra ei neîntinată, la fel eu m-am născut în lume, am crescut în lume și am învins-o, trăind neîntinat de lume.”
Pe scara cu flori din exercițiul de imaginație al mamei, facem un pas și încă unul sau alergăm pe scară până obosim, însă mireasma realizărilor noastre, ca mirosul puternic al liliacului înflorit, ne determină să conștientizăm faptul că n-am fi putut urca pe scara cu flori fără cea care ne-a dat viață. În acest sene, Stevie Wonder susținea: „Mama a fost cea mai mare profesoară a mea, o profesoară de compasiune, dragoste și neînfricare.Dacă dragostea este dulce ca o floare, atunci mama este acea floare dulce a iubirii.”
Ce este o floare? Răspunsul poate fi diferit, însă haina florii și mireasma sa ne sugerează să ne-nfrățim cu natura, căci viața fără flori e o statistică fără importanță. Goethe afirma faptul că: „Florile sunt cele mai frumoase cuvinte și hieroglife ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubește.”, iar Gerard De Nerval susținea că: „Fiecare floare este un suflet înflorit în natură.”
Ca o concluzie finală putem să-l cităm pe A.J. Balfour: „Ce loc dezolant ar fi lumea fără nici o floare ! Ar fi ca o fată fără surâs, ca o petrecere făăa un bun venit.Nu sunt, oare, florile stelele pământului, iar stelele, florile cerului?”
©Dorina Pop, 2023
Comentarii
Florile sunt o parte esențială a vieții noastre. Ele ne aduc bucurie și ne ajută să apreciem frumusețea naturii. Florile pot fi o modalitate de a ne exprima dragostea și aprecierea pentru cei dragi.
Dar întreberea e: care flori? Cele în viaţă, sau cele moarte în momentul în care le rupem sau le tăiem?