Ioan Muntean - Panorama literară, decembrie 2023
14. (proză, nuvelă SF)
Fuga pentru fugă (19)
[…]
19 Timpul şi Spațiul (modul condiţional prezent)
Totul s-ar sfârși!... Coardele timpului ar îngheța pentru mine şi tărâmul relaxării ar fi pustiu... Amintirile mi s-ar prelinge oaselor desperecheate... Cândva, la o scară temporală poate, undeva, la un capăt de Univers o rațiune post-umană mi-ar pătrunde amintirea contemplativă căutând prin amintiri ecoul începutului, repercutat îndelung în vidul memoriei celeste. S-ar regăsi atunci sub frunze ruinate de rugina anilor galactici o amintire a Timpului, un fulger de iubire ce luminând un cer al spațiilor oarbe... pustii... ar naşte gândul Destinului... gândul meu de...
Am fi cândva alături, dar... Ciocnirea ar fi inevitabilă, ar fi într-un fel apriori. Inerția unui război al Lumilor ar azvârli într-un colț de Univers, undeva unde planete verzi ar înfășura haotic în jurul unui soare portocaliu, al hăurilor de portocaliu. Ne-am ține, am păşi printre aceste ruine ale unui început imprevizibil încă... Aş păși la rândul meu haotic, când Fascinația, obtuză, dar persistentă, s-ar exercita în creierul meu obosit de Timp. Ari proveni din alte spații, deosebit legiuite şi totuşi atât de familiare simțurilor mele...
Cu siguranță că toate acestea n-ar fi decât rodul rănilor suferite în toiul luptelor, însă totul ar părea atât de logic, de real, încât de acolo, din străfundurile hăului în care s-ar fi odihnit, ar fi văzut: s-ar apropia. Într-o linişte singuratică până la durere şi în acelaşi timp oarbă... Nu ar spune nimic... S-ar apropia şi atât. Ar fi sfâșiat pe toate părţile, pătruns de un indefinit număr de culoare întortocheate, prin care ar fi zărit, ar fi întrevăzut ce era dincolo... Dincolo, în urma Lui! Sar apropia lin, picurând parcă, ostenit... Sar apropia şi m-ar privi țintă, m-ar hipnotiza. Orice încercare de a mă feri din drumul său ar fi zadarnică. Inevitabilul AR FI TREBUIT a se produce, iar ciocnirea... ciocnirea ne-ar fi distrus... ar trebui, ar...
Ar fi aproape, nebănuit de aproape şi totuşi ar mai avea încă mult de parcurs până la mine. Arunci aş vedea clar ce ar fi Dincolo, în urma Lui: aş vedea nimicul! Un început de nimic din care de abia apoi ar avea a renaște o nouă EXPLOZIE. O explozie eternă, fără sfârşit şi fără început, plină de spații... dar Atemporală. Pentru EA timpul nu ar avea putere de pătrundere.
Şi nu ar fi avut, pentru că EL s-ar apropia, şi-ar trage ultima suflare iar imensul său Trup s-ar prăbuși... s-ar cufunda ireversibil în Mine ... TIMPUL AR MURI... Timpul... pentru totdeauna?!
Ar urma Tăcerea. O tăcere imensă ca bolțile unui Univers de nepătruns. Şi peste ea un ecou. Un ecou imperceptibil prin puterea sa de a se repeta, dar pe care EU l-aş descifra de fiecare dată: ar fi ecoul ultimelor Sale sclipiri de viaţă, ecoul a ceea ce nu ar fi trebuit nicicând nu ar muri! Iar eu, Spațiul cu infinitele-mi dimensiuni aş fi silit şi aş avea obligația morală a-L porta în Mine, L-aş dărui urmașilor mei, precum şi predecesorilor mei... pentru că totul ar fie atunci posibil, doar EL ar fi murit...
... Din Trupul Timpului un nectar al Spațiului aţi tânji şi v-aţi război cu însuși Universul pentru EL! Acum L-aţi bea, când amintirile ar fi prins a se îngropa. L-aţi bea îndulcit cu sânge şi cu moarte. AR FI MULT ŞI PENTRU TOŢI!
Doar Timpul nu ar mai fi. Voi v-aţi voi stăpâni pe Univers şi v-aţi robi robit pe veci statorniciei. Aţi avea tot spațiul, dar aţi uita CE AT FI UNIVERSUL!
... Şi m-aş gândi că totul ar porni atunci când în neguri îndepărtate ale unui început un Om ar azvârli cu o piatră într-un semen al său...
/din însemnările unei Entități Temporale/
[…]
©Ioan Muntean, 2023
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
-->
Comentarii