Maraton Panorama Literară 2024, septembrie
10. (poezie, cyberpoezie)
Ajun de toamnă cu vin şi iubire
~bahice [17] ~
Când frunzele-și schimba culorile-n galben auriu,
Și vântul șoptește povești de-a lungul anului,
În noaptea asta, dragă, ne așezăm la masă,
Cu un vin roșu, tânăr, ca un sărut de pasăre.
Când soarele-și retrage razele aurii,
Și cerul se îmbracă-n nuanțe de purpurii,
Ajunul de toamnă ne-adună la masă,
Cu pahare de vin, roșii ca niște rubine.
Afară, luna plină luminează-ncet,
Pe cerul întins, stelele-și aprind flacără.
Iar noi, în doi, ne bem vinul din pahare,
Simțind că timpul s-a oprit într-o clipă amară.
Frunzele-și iau zborul, dansând-n vânt,
Și-n aer se simte un miros de sfânt.
Un foc trosnește-n șemineu, cu căldură,
Și ne încălzește sufletele, cu durere și surâs.
În fiecare sorbitură, un gust de toamnă dulce,
Ca mierea de salcâm, adusă de albine harnice.
Și în ochii tăi, dragă, văd o lumină caldă,
Ce-mi încălzește sufletul în nopțile reci și lungi.
În fiecare sorbitură de vin, o poveste,
Despre iubire, viață și tristețe.
Ochii noștri se întâlnesc, în lumina lumânării,
Și ne pierdem în adâncul sufletului celuilalt, fără să ne temem.
Amintim de vară, de zilele însorite,
Când mergeam pe plajă, liberi și fericiți.
Acum, toamna ne-a adus un nou început,
Și în brațele tale, găsesc un adăpost.
Afară, ploaia bate-n geamuri, ritmic și lent,
Și ne aduce aminte de timpul care-a trecut.
Dar în brațele tale, timpul se oprește,
Și simt că sunt în rai, chiar dacă-i toamnă.
Într-un colț al camerei, focul pâlpâie lin,
Și umbrele dansează pe pereți, ca niște spiriduși.
Iar noi, în doi, ne privim în ochi,
Și simțim că dragostea noastră e mai puternică ca niciodată.
Sub cerul înstelat, ne privim în ochi,
Și ne jurăm iubire, până la sfârșit.
Vinul ne-a adus mai aproape,
Și ne-a arătat că iubirea adevărată nu moare.
Ajunul de toamnă ne-a adus un dar prețios,
O seară de vis, petrecută doar în doi.
Și în timp ce bem din vinul nostru roșu,
Ne jurăm că vom fi mereu împreună, noi doi.
Mâinile tale, calde și mângâietoare,
Îmi alungă toate grijile și necazurile.
În noaptea aceasta, sub cerul de toamnă,
Suntem doar noi doi, și iubirea noastră.
Sub cerul înstelat, ne ținem de mână,
Și visăm la zilele ce vor veni.
Iar vinul ne-a adus mai aproape de inimă,
Și ne-a făcut să înțelegem că iubirea e veșnică.
Frunzele uscate, căzute la pământ,
Ne amintesc că nimic nu e veșnic.
Dar în inima mea, iubirea noastră va rămâne,
Un tezaur prețios, pe care-l voi păstra mereu.
Ajunul de toamnă ne-a unit,
Și ne-a arătat că iubirea adevărată învinge.
În fiecare toamnă, ne vom aminti de această noapte,
Și de promisiunile pe care ni le-am făcut.
©Ioan Muntean, 2024
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
-->
Comentarii