Maraton Panorama Literară 2024, septembrie
29. (poezie, cyberpoem)
când băiatul vânt albastru și fata calului alb s-au întâlnit
~ bahice [35] ~
dragostea noastră este un vânt albastru
suflând prin pădurile inimii mele
atingând fiecare frunză
fiecare ramură
cu o mângâiere blândă și pasională
te-am întâlnit într-o dimineață de luni
când soarele abia se ridica pe cer
și am știut că tu ești fata calului alb
cea care îmi va schimba viața pentru totdeauna
privirea ta
un mister adânc
m-a atras ca un magnet
și am simțit cum inima mea începe să bată
în ritmul vântului albastru
am mers împreună pe drumuri de noroi
păsările cântând deasupra noastră
și fiecare pas pe care îl făceam
era o declarație de iubire
vântul ne-a învăluit în brațele sale
și am simțit cum sentimentele noastre
se amestecă într-un dans pasional
un dans al iubirii și dorinței
părul tău
bătut de vânt
era ca o flamă albă
și fiecare suflare a ta
era un cântec de iubire
ne-am ținut de mână
fără să spunem un cuvânt
pentru că nu era nevoie de cuvinte
când inimile noastre vorbeau
am simțit cum dragostea noastră
crește cu fiecare clipă
și am știut că nimic nu ne va despărți
nici măcar vântul puternic al destinului
ești eroina mea
fata calului alb
și eu sunt băiatul vântului albastru
împreună
vom înfrunta orice furtună
orice obstacol pe care viața ni-l va pune în cale
dragostea noastră este un foc
un foc care arde cu o intensitate
pe care nimeni nu o poate înțelege
doar noi doi
și în fiecare zi
mă îndrăgostesc
din ce în ce mai mult de tine
pentru că tu ești tot ce am visat vreodată
și mai mult decât atât
doar mergând împreună
dealul elefanților ne aștepta dorințele
un spațiu sacru unde soarele îmi atingea fața
rugăciunile mele zilnice
sus pe dealul elefanților
îndrăgostiții veneau noaptea
ardeau focul iubirii
cenușa rămășiță
martoră a iubirii de aseară
privirile noastre se întâlneau
durerea și speranța
rațele sălbatice bârfeau
broaștele tremurau
fiecare pas
fiecare sunet
urmărit de natură
ziua cu vânt și frig
ascunzându-mă în priviri sobre
mai ascuțită decât vântul
frunzele dansau
urlau în văzduh
spectacolul naturii
intimidant și viu
florile vorbind între ele
sentimentele mele lacome
inima mea flămândă
dornică de iubire
privirea ta
un vis de a-mi mângâia părul
vântul nebun și neînfricat
protejând grădina
mănușile trase
pregătit să lupte pentru noi
ploaia venind
adiere timidă și calmă
pregătiți pentru orice vreme
împreună
un cuvânt învățat de la tine
piciorul ud
naivitatea noastră
fiecare pas atent
soarele zâmbind din nou
drumul nostru clar
fără cuvinte
doar priviri și inimi zburând
lumina tunetului în ochii tăi
implorând iubire
ploaia caldă ne-a dus înapoi acasă
pașii repezi
dealul coborât
micul iaz
narcisele deschizând ochii
rațele dezamăgite
pajiștea strălucitoare a pădurii
un loc de iubire
brațele tale în jurul meu
un sărut furat
lacrimile venind
frigul pătrunzător
vântul albastru furios și puternic
mănușile scoase
mâinile noastre unite
lacrimile căzând
mâinile sărutându-se în ploaie
ploaia sărutându-ne mâinile înapoi
gânduri de foc
de dorință și teamă
nu vreau să ardă
nu vreau să ardă
frigul ne împinge în casă
un ceai cald
zgomotul banal
misterul pierdut
dar iubirea noastră
mereu vie
mereu puternică
și am intrat curând în casa care ne aștepta
ca doi iezi rătăciți
întorși de unde vin caii albi
și de unde încep vânturile albastre
căminul era prietenos și cald
îmbrățișând vântul albastru al dimineții
cântecul și sărutul nostru
ai o casă frumos curată
da
pare frumos”
răspundeai rapid
ținând strâns de oțel inoxidabil
sprijinit de lemnul din bucătărie
încrucișându-ți brațele
gata pentru o conversație cu adulți
mă ocupam de parcă nu găseam zahărul
gândindu-mă dacă am turnat prea multă apă
am găsit mierea
două cești de vin
și fața de masă albă
privindu-te
ascultând cuvintele care veneau încet
nu deranjam podeaua strălucitoare
încrucișându-mi picioarele
sub scaunul meu
stând împreună
și vorbind unul cu celălalt
acolo încep vânturile albastre
ar trebui ani și ani să le călăresc pe apele albastre
văd!
de departe vin și caii albi
atât de departe
mai departe decât apele albastre
și cerul albastru”
totul s-a întâmplat așa cum trebuia să se întâmple
vântul de dimineață devreme a crezut și și-a amintit
unde fata calului alb și băiatul vânt albastru s-au întâlnit
și au trăit ca vecini
el i-a spus totul despre vântul de dimineață devreme
vântul din cerul nopții
și vântul amurgului dintre
vântul care îi punea întrebări
și îi spunea să aștepte
pereții casei au întrerupt conversația
e târziu
trebuie să plece acasă
s-a uitat în ochii mei și a întrebat:
fugi cu mine
e târziu trebuie să pleci
corpurile noastre grele se ridică încet de la masă
cupele m-au implorat să plec
am deschis ușa din spate
vântul puternic îl lua
ușa se închise repede
am izbucnit în lacrimi de disperare
am plâns și mi-am îmbrățișat genunchii
știu că azi dimineață nu are întoarcere
am primit atâtea mesaje cu o zi înainte
cu o seară înainte
și cu o dimineață înainte
semne de amăgire apărând la fiecare colț:
spiritele se ascundeau în pădure
dansul soarelui și fiecare floare zâmbitoare
asistând la prima noastră întâlnire pe
lacul de nebunii albastre
unde puii își perpetuează urmașii în fiecare primăvară nouă
dragă
oare complotul acestei naturi sau dorința spiritelor
să se întâlnească
și să danseze în focul vântului albastru
să cânte cântecul lor
de a chema dragostea pe apele albastre
soarele strălucind atât de strălucitor
păcălindu-ne în amăgire
oare disperarea alergând pe cai albi
fug afară
i-am văzut spatele și mersul greu
vreau să merg cu el acolo unde încep vânturile albastre
și de unde vin caii albi
cutia poștală se mișcă
îmi dă scrisoarea
citesc
dragul meu
trebuie să aștepți acum cerul nopții
vântul albastru
și vântul albastru în amurg
când nu este nici noapte
nici zi
vor înțelege
păstrează-ți inima pentru noi cât timp sunt plecat
cu drag
băiatul vânt albastru
de când fata calului alb a așteptat
să vină vântul albastru al cerului nopții
și vântul albastru în amurg
a venit aseară
©Ioan Muntean, 2024
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
Comentarii